Jordan Bardella ”poate câştiga în locul meu” alegerile prezidenţiale, apreciază Marine Le Pen care, în pofida situaţiei sale judiciare, ”nu crede că poate părăsi lupta”, dar consideră că, cu un viitor preşedinte de la Rassemblement national (RN, extremă dreapta), ”viitorul Franţei este asigurat”, relatează AFP.
”Jordan Bardella paote câştiga în locul meu”, a declarat tripla candidată a RN în alegerile prezidenţiale publicaţiei La Tribune Dimanche.
Bardella, în vârstă de 30 de ani, ”este ţinta unei campanii de denigrare absolut fără precedent. Am de două milioane de ori mai multă încredere în tinereţea lui Jordan, care este un activist politic de (la vârsta de) 15 ani şi care trăieşte tot ceea ce acest angajament poate oferi mai puţin confortabil, decât am avut încredere în tinereţes lui Emmanuel Macron”, a declarat şefa deputaţilor RN.
Ea vrea să contracareze astfel critici cu privire la o lipsă de experienţă a tânărului preşedinte RN.
”Nu cred că voi putea părăsi lupta, dar lupta poate avea o mie de feţe. Există altcineva, ideile îl vor urma, viitorul Franţei este asigurat”, a declarat Marine Le Pen.
Ea urmează să fie judecată în apel - de la 13 ianuarie şi până la 12 februarie - în dosarul asistenţilor parlamentari europeni ai FN.
În prima instanţă, Tribunalul Corecţional de la Paris a condamnat-o la patru ani de închisoare - doi cu executare -, la plata unei amenzi în sumă de 100.000 de euro şi la cinci ani de ineligibilitate - cu executare imediată -, care-i ipotechează serios şansele de a candida din nou la fotoliul de la Palatul Elysée.
”A fost o vreme în care puteai să iei un glonţ. Azi, iei un glonţ judiciar. Asta înseamnă moartea ta, în realitate”, a comentat ea.
Cu privire la situaţia sa politică, Le Pen consideră că ”generalul de Gaulle este trădat. Gaura, ruptura între francezi şi preşedinte îl obligau să se întoarcă la urne, aşa cum prevede Constituţia”.
Însă ”Macron nu vrea nimic, nu este o fiinţă raţională”, iar ”dezordinea actuală vine din refuzul său de a dizolva” Parlamentul.
”Legea specială (adopată în lipsa unui buget de stat pe 2026) este o momeală, blocajul este total, iar Guvernul se află într-o situaţie nebună, care constă în a depinde de un partid, Partidul Socialist (PS, centru-stânga), care a obţinut 1,5% (dintre voturile exprimate) în ultimele alegeri prezidenţăiale” şi care ”guvernază prin şantaj”, consideră ea.
”Trebuie să ne întoarcem la vot de urgenţă. Este chiar o urgenţă absolută. Iar dacă va exista o dizolvare (a Parlamentului), voi fi obligată să mă duc direct în faţa (membrilor) Consiliului Constituţional, pentru că el este singurul judecător al validităţii unei candidaturi într-o situaţie de urgenţă”, a declarat ea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







