Emisarul american în lupta împotriva modificărilor climatice John Kerry s-a întâlnit luni, la Beijing, cu omologul său Xie Zhenhua, marcând astfel reluarea dialogului în acest subiect între cei mai mari doi poluatori ai planetei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi au participat la o reuniune de patru ore, potrivit televiziunii de stat CCTV.

”Modificările climatice sunt o provocare comună a întregii umanităţi”, a comentat o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, răspunzând unei întrebări într-o conferinţă de presă obişnuite.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

China ”va discuta cu Statele Unite despre problemele legate de modificările climatice şi va coopera cu ele în vederea înfruntării acestei provocări şi îmbunătăţirea stării de bine a generaţiilor actuale şi viitoare”, a adăugat ea.

Dialogul în lupta împotriva modificărilor climatice a fost întrerupt în urmă cu aproape un an.

China a suspendat acest dialog, în semn de protest faţă de o vizită în Taiwan a lui Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite.

Atmosfera pare de-acum a unei reluări a discuţiilor, în pofida faptului că Washingtonul vrea să-şi afişeze fermitatea în acest domeniu.

John Kerry urma să îndemne China ”să nu se ascundă în spatele afirmaţiei că este o ţară în curs de dezvoltare”, pentru a-şi deminua angajamentul împotriva încălzirii globale, declara duminică la CNN un consilier în probnleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

”RESPONSABILITATE”

”Fiecare ţară, inclusiv China, are datoria să-şi reducă emisiile” poluante, a subliniat Sullivan, iar ”lumea trebuie să încurajeze şi mai mult China, şi chiar să exercite presiuni asupra ei, să ia măsuri mult mai radicale pentru a-şi reduce emisiile”.

Cea de a doua economie mondială ”are încă de lucru în acest domeniu”, iar ”domnul Kerry va insista asupra acestui punct în vizita sa la Beijing”, unde se află până miercuri.

În ultimele luni, vizitele de la Washington s-au multiplicat în vederea unei ”încălziri” a relaţiilor diplomatice.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a vizita în iunie China, iar secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen la începutul lui iulie.

Vizita lui Kerry - a treia de când a preluat funcţia, în 2021 - are loc în contextul în care impactul modificărilor climatice este resimţit acut pe planetă - prin valuri de caniculă în numeroase regiuni ale lumii.

Administraţia Biden estimează că încălzirea globală este unul dintre domeniile în care cele două puteri - care se înfruntă într-o concurenţă feroce - pot coopera.

”DETERMINARE COMUNĂ”

”Vizita domnului Kerry şi reluarea discuţiilor în domeniul modificărilor climatice subliniază importanţa crucială a eforturilor coordonate în vederea înfruntării crizei climatice”, apreciază principala cercetătoare de la Institutul de Cercetare Grantham privind Modificîriloe Climatice şi Mediul, Chunping Xie.

”Asta dovedeşte totodată determinatrea lor comună de a naviga într-o relaţie geopolitică complexă pentru a promova binele comun”, apreciază ea într-un răspuns scris adresat AFP.

Cel mai mare poluant din lume cu gaze cu efect de seră - responsabile de modifcările climatice -, China, a promis să-şi atingă vârful emisiilor de dioxid de carbon (CO2) până în 2030, iar neutralitatea carbonului ăână în 2060.

Preşedintele chinez Xi Jinping a dat asigurări că ţara sa îşi va reduce recursul la cărbune îcepând din 2026.

Autorităţile chineze şi-au dat însă unda verde, în aprilie, unei noi creşteri a capcităţii producţiei de electricitate pe bază de cărbune - făcând astfel să planeze îndoiala asupra respectării obiectivelor sale în domeniul luptei împotriva modificărilor climatice.

”În privinţa rezultatelor specifice, un lucru în care, sper eu, să se facă progrese este planul de acţiune cu privire la metan”, declară AFP analistul principal de la centrul de Cercetare al Energiei şi Aerului Curat Lauri Myllyvirta.

Metanul era principalul subiect de acord în declaraţia comună a celor două ţări, după negocieri în lupta împotriva modificărilor climatice de la Glasgow, în 2021.

Însă China nu a înregistrat niciun progres semnificativ de atunci, estimează Myllyvirta, care consideră că Beijingul ar putea ”să se angajeze să atingă un obiectiv mai ambiţios” în acest domeniu.

”Însă este necesar mai mult de o vizită a domnului Kerry pentru a reuşi acest lucru”, consideră ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.