Jandarmeria franceză a confiscat 1.200 de arme de mână şi de umăr şi mii de muniţii, în patru zile, de la 29 iunie la 2 iulie, în regiunile Parisului şi Lyonului, în cadrul unei operaţiuni a Secţiei de Cercetare de la Angers, în cadrul căreia au fost mobilizaţi 100 de jandarmi, inclusiv două echipe din cadrul Grupării de Intervenţie a Jandarmeiei Naţionale (GIGN), echipe cu câini şi specialişti de la Institutul de Cercetare Criminală al Jandarmeriei Naţionale francezce (IRCGN), relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această confiscare a avut loc în cadrul unei operaţiuni de amploare vizând o continuare a destructurării unui trafic de armament la nivel naţional şi internaţional, anunţă marţi, într-un comunicat, Parchetul din Rennes.

”Lupta împotriva traficului de armament face parte, mai larg, din prevenţia unor fapte penale grave, în care (aceste arme) sunt folosite”, subliniază procurorul Philippe Astruc.

În acest dosar, încredinţat unui judecător de instrucţie de la Direcţia Interregională Specializată (JRS) din Rennes, un bărbat, acuzat de ”revânzare foarte activă” a fost inculpat şi plasat în detenţie provizorie în septembrie.

O a doua persoană a fost plasată sub control judiciar în aceeaşi perioadă.

Alţi doi bărbaţi, în vârstă de 36 şi 59 de ani, au fost arestaţi la 29 iunie şi inculpaţi cu privire la ”achiziţionare, deţinere, cedare de armament de categotia A şi B”, ”comerţ fără autorizaţie şi în bandă organizată de armament sau muniţie de categoria A şi B” şi ”participare la o asociere de răufăcători”.

Plasaţi în detenţie provizorie, ei sunt suspectaţi unul de faptul că este un ”cumpărător important”, iar celălalt ”principalul furnizor” în acest dosar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.