Unul dintre cei doi bărbaţi arestaţi pentru spargerea de la Luvru va fi judecat miercuri la Bobigny, nu pentru furt, ci pentru că a distrus o oglindă dintr-o secţie de poliţie într-un acces de furie, relatează AFP.
Suspectul în vârstă de 39 de ani „este deja cunoscut pentru fapte de furt calificat comise în 2008 şi 2014 şi se află, de asemenea, sub control judiciar într-un alt caz de furt calificat care urmează să fie judecat în noiembrie la tribunalul penal din Bobigny”, a declarat procurorul Laure Beccuau, în cadrul unei conferinţe de presă. Într-un comunicat transmis AFP, apărarea suspectului a precizat că „doreşte să redea realitatea exactă a faptelor”.
Potrivit avocaţilor inculpatului, Maxime Cavaillé, Diala Al Shaman, Florian Godest Le Gall şi Maxence Gallo, ar fi într-adevăr „regretabil ca unele comunicări publice hazardate să inducă în eroare opinia publică cu privire la profilul său real”.
Avocaţii indică faptul că „este corect ca acest domn să fie trimis în judecată miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 13:00, în camera 31 a tribunalului penal din Bobigny”.
Cu toate acestea, ei notează că „în acest caz vechi (2019), judecătorul de instrucţie a constatat absenţa oricărui element incriminatoriu în ceea ce priveşte faptele de furt, fiind pronunţată o neîncepere a urmăririi penale pentru acest cap de acuzare”.
„Recunoscut nevinovat, el a fost totuşi plasat în arest preventiv. Această măsură nejustificată i-a provocat furia, ceea ce i-a adus trimiterea în faţa tribunalului penal din Bobigny pentru că a... distrus o oglindă din secţia de poliţie în aceste condiţii speciale”, afirmă apărarea sa, precizând că „el nu se află absolut deloc sub control judiciar în acest caz”. Procurorul a precizat că acest bărbat, şofer de taxi clandestin, locuia „în Aubervilliers, unde s-a născut”.
În ceea ce priveşte Luvrul, „ADN-ul său a fost găsit pe una dintre vitrinele sparte, precum şi pe obiectele abandonate în timpul fugii” infractorilor. Procurorul a anunţat joi cinci noi arestări, printre care un alt suspect de jaf, dar bijuteriile furate, estimate la 88 de milioane de euro, rămân de negăsit.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








