Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat ridicarea condiţionată a izolării impuse persoanelor în vârstă şi tinerilor în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Supuse unei izolări obligatorii. persoanele în vârstă de peste 65 de ani - începând de la 21 martie -, iar tinerii în vârstă de până la 18 ani - începând de la 4 aprilie - sunt autorizaţi de-acum să iasă din casă, a anunţat marţi Erdogan.

Persoanele în vârstă pot ieşi din locuinţă între orele locale 10.00 şi 20.00 (şi ora României), iar minorii este necesar să fie însoţiţi de unul dintre părinţi, a precizat preşedintele turc.

Erdogan a anunţat de asemenea o redeschidere a teatrelor şi sălilor de cinema - începând de la 1 iulie -, cu respectarea regulilor de igienă.

Turcia a ridicat la 1 iunie majoritatea restricţiilor impuse în lupta împotriva noului coronavirus, care s-a soldat cu peste 4.700 de morţi şi aproape 172.000 de contaminări.

Bibliotecile, restauramntele şi creşele au fost redeschise, iar deplasările între principalele oraşe din ţară, interzise sau restrânse de două luni, sunt din nou autorizate.

În mai, Turcia a autorizat redeschiderea centrelor comerciale şi saloanelor de coafură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.