NASA a anunţat marţi că italianul Luca Parmitano va participa alături de trei americani la misiunea Artemis III, care va testa în 2027 două module de aselenizare în apropierea Pământului, în vederea pregătirii marii reveniri a oamenilor pe Lună, prevăzută pentru anul următor, relatează AFP.
Luca Parmitano va fi primul european care va participa la o misiune din cadrul programului lunar Artemis al NASA.
În vârstă de 49 de ani, italianul va fi pilotul misiunii şi va fi însoţit de trei astronauţi ai NASA: Randy Bresnik, care va comanda misiunea, Andre Douglas şi Frank Rubio.
Introducing Artemis III.
— NASA (@NASA) June 9, 2026
Four astronauts. Three launches. Two dockings. One splashdown.
In 2027, the Artemis III mission will practice docking the Orion spacecraft with two lunar landers in low Earth orbit — the capability we need to return humanity to the Moon’s surface. pic.twitter.com/8uhMUxuuWX
Ei vor urma misiunii Artemis II, care în aprilie a parcurs orbita satelitului natural al Pământului, o premieră de la sfârşitul misiunilor Apollo, acum mai bine de 50 de ani.
SCOPUL MISIUNII ARTEMIS III
În timp ce misiunea Artemis II a avut ca scop asigurarea fiabilităţii noii rachete lunare SLS a NASA, precum şi a navei sale Orion, misiunea Artemis III va avea ca obiectiv testarea manevrelor de întâlnire şi andocare între nava lor şi două module lunare. Acestea, dezvoltate de companiile spaţiale SpaceX şi Blue Origin ale multimilionarilor Elon Musk şi Jeff Bezos, vor fi lansate de rachete separate şi vor trebui să transporte, în cadrul viitoarelor misiuni, astronauţii pe suprafaţa lunară, apoi să-i readucă în siguranţă la nava lor.
„Europenii pot fi mândri că fac parte din această aventură pasionantă”, a declarat directorul general al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Josef Aschbacher, într-un comunicat. Numirea lui Luca Parmitano ca pilot „reflectă amploarea experienţei europene în domeniul zborurilor spaţiale cu echipaj uman şi se bazează pe vasta sa experienţă operaţională în situaţii de presiune extremă”, a adăugat el.
CINE ESTE LUCA PARMITANO
Absolvent al promoţiei ESA din 2009, Luca Parmitano este pilot de încercare şi pilot de vânătoare, cu peste 2.000 de ore de zbor la activ. Colonel al Forţelor Aeriene Italiene, absolvent de ştiinţe politice şi tată a două fete, el a efectuat două misiuni la bordul ISS, în 2013 şi 2019, precum şi ieşiri extravehiculare deosebit de complexe.
A doua ar fi putut chiar să-i fie fatală. O scurgere în sistemul de răcire al costumului său spaţial a provocat infiltrarea treptată a apei în casca sa. Apa a început să-i acopere faţa, ameninţând să-l înece înainte ca el să reuşească să se întoarcă la staţie.
În timpul celei de-a doua şederi pe ISS, a îndeplinit funcţia de comandant. Şi, ca o notă mai anecdotică, a devenit primul DJ din spaţiu, mixând un set de muzică electronică de pe ISS pentru publicul unui festival de muzică din Ibiza (Spania).
„Sunt onorat de rolul care mi-a fost încredinţat”, a declarat italianul într-o conferinţă de presă la centrul NASA din Houston, Texas.
SCHIMBARE DE PLANURI
Dacă în cadrul programului Apollo, NASA se baza pe o singură rachetă, Saturn V, pe care erau montate modulul lunar (modulul de aselenizare) şi capsula care transporta astronauţii, acum mizează pe două sisteme distincte pentru a putea transporta mai mulţi astronauţi pe Lună şi a-i menţine acolo mai mult timp.
Misiunea Artemis III va dura „aproximativ două săptămâni” şi va trebui să demonstreze că NASA reuşeşte să „desfăşoare operaţiuni coordonate minuţios” între nava deja testată şi modulele lunare private, a explicat marţi Jeremy Parsons, responsabilul programului Artemis al NASA.
Confruntată cu numeroase întârzieri şi creşteri ale costurilor suferite de programul său Artemis, NASA a decis în februarie să-şi schimbe planurile şi să adauge o misiune lunară suplimentară înainte de trimiterea oamenilor pe suprafaţa lunară. Acest anunţ a venit după ce un grup de experţi însărcinaţi să consilieze NASA a considerat că o aselenizare încă de la Artemis III prezintă un risc ridicat din cauza unui număr mare de „premiere” tehnice şi operaţionale.
ÎNAINTEA CHINEI
Această etapă crucială şi foarte riscantă va fi, aşadar, încercată în cadrul misiunilor următoare, Artemis IV şi Artemis V, prevăzute acum amândouă pentru 2028, adică înainte de sfârşitul mandatului lui Donald Trump şi... înaintea Chinei, care intenţionează să-şi trimită taikonauţii pe Lună în 2030.
Data acestor misiuni, la fel ca cea a misiunii Artemis III, va depinde însă de progresele realizate de companiile SpaceX şi Blue Origin, mulţi experţi spaţiali temându-se că modulele lor lunare nu vor fi gata la timp.
Anunţul privind participarea lui Luca Parmitano, coleg de promoţie al astronautului francez Thomas Pesquet, survine, de altfel, într-un moment de incertitudine cu privire la rolul jucat de partenerii internaţionali ai NASA.
Deşi se preconiza ca un japonez şi apoi un german să ia parte la viitoarele misiuni lunare, acest angajament a fost pus sub semnul întrebării de o recentă schimbare a planurilor NASA. Agenţia Spaţială Europeană a recunoscut astfel în aprilie că trebuie să negocieze pentru a menţine locurile astronauţilor săi în viitoarele misiuni Artemis.




























