Italia va participa probabil la Consiliul pentru Pace al lui Trump în calitate de observator, declară premierul Giorgia Meloni

Italia va participa probabil la Consiliul pentru Pace al lui Trump în calitate de observator, declară premierul Giorgia Meloni

Italia va participa probabil la „Consiliul pentru Pace” al preşedintelui Donald Trump în calitate de observator, a declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni, citată de Bloomberg.

Consiliul se va reuni la Washington pe 19 februarie, iar Italia a fost invitată în calitate de ţară observatoare, a declarat Meloni într-un interviu acordat presei locale. „Consider că prezenţa Italiei şi a Europei este necesară, aşa că cred că vom răspunde pozitiv la această invitaţie”, a spus ea.

Consiliul a fost un element central al planului în 20 de puncte al lui Trump, care a contribuit la negocierea unui armistiţiu în războiul dintre Israel şi Hamas, în octombrie. Trump a condus prima reuniune a membrilor grupului – aproximativ 20 de ţări, inclusiv Belarus, Azerbaidjan şi Ungaria – la Davos, Elveţia, în ianuarie, în marja Forumului Economic Mondial.

Meloni, considerată unul dintre liderii din UE apropiaţi de Donald Trump, a declarat luna trecută că nu va semna imediat statutul Consiliului în calitate de membru, semnalând că acest lucru ar crea riscuri juridice. „Unele elemente sunt incompatibile cu Constituţia noastră”, a spus ea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră