Preşedintele italian Sergio Mattarella a început miercuri consultări în vederea formării unui guvern - un obiectiv încă îndepărtat -, la o lună după alegerile legislative care nu au condus la o majoritate clară în Parlament, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întâlnirile au început la ora locală 10.30 (11.30, ora României) cu Elisabetta Alberti Casellati, o apropiată a lui Silvio Berlusconi, aleasă preşedintă a Senatului în urmă cu zece zile.

Urmau preşedintele Camerei Deputaşilor, Roberto Fico, un ortodox din cadrul Mişcării Cinci Stele (M5S), iar apoi fostul preşedinte Giorgio Napolitano, iar miercuri după-amiaza reprezentanţii formaţiunilor mici.

Mattarella îi primeşte joi pe reprezentanţii prncipalelor partide politice, încheind cu Liga (extremă dreapta) şi M5S, care revendică fiecare victoria în alegerile legislative de la 4 martie.

Deveniţi noii lideri ai politicii italiene, Luigi Di Maio (M5S) şi Matteo Salvini (Liga) aspiră fiecare la postul de şef al Guvernului - primul după ce a transformat mişcarea contestatară în primul partid politic din Italia, cu peste 32% din voturile exprimate, iar al doilea pentru că a ridicat Liga pe primul loc în coaliţia de dreapta/extremă dreapta (37%).

Însă amândoi ar putea să fie nevoiţi să se înţeleagă asupra unui al treilea nume, acceptat de ambele tabere, care să conducă Guvernul, în pofida faptului că Di Maio a repetat marţi seara că el este singurul candidat al mişcării sale la postul de premier.

TOATE SCENARIILE POSIBILE

De o lună, declaraţii, schimburi de replici şi tentative de deschidere între principalii lideri nu au permis să se întrevadă un acord susceptibil să conducă la apariţia unei majorităţi guvernamentale.

Toate scenariile rămân, astfel, posibile, după această rundă de ”observare, începând cu cel al unui Executiv din care să facă parte M5S şi Liga. Un acord între aceste forţe, de-acum majoritare în Parlamnet, a permis de altfel alegerea, la sfârşitul lui martie, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Di Maio, în vârstă de 31 de ani, nu a închis uşa acestui scenariu, afirmând la televiziune că este deschis unei majorităţi care să integreze Liga, însă fără fostul şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi. El s-a declarat inclusiv dispus să discute numele miniştrilor - o schimbare faţă de poziţia sa iniţială.

Un asemenea sacenariu ar implica o rupere între Salvini şi coaliţia de dreapta/extremă dreapta cu Forza Italia, partidul lui Berlusconi, ceea ce acesta nu este pregătit încă, în mod oficial, să facă.

Coaliţia va discuta despre o colaborare cu M5S, ”însă fără să fie obiectul unui veto”, a reafirmat marţi seara Salvini, în vârstă de 45 de ani.

În pofida faptului că există convergenţe între cele două partide - scăderea impozitelor, lupta împotriva imigraţiei, tăieri din pensiile parlamentarilor, abrogarea reformei pensionării -, un acord pe fond pare îndepărtat.

IMPAS POLITIC

”Salvini trebuie să aleagă între a schimba Italia şi a rămâne cu Berlusconi”, i-a răspuns marţi Di Maio.

Iar în cazul în care şeful Ligii insistă, tânărul lider M5S este pregătit să discute cu Partidul Democrat (PD, centru stânga), marele perdant în scrutinul din 4 martie. Acesta din urmă a refuzat, cantonându-se pentru moment în trolul de opoziţie, chiar dacă unii membri ai formaţiunii iau în calcul un dialog.

Luigi Di Maio intenţionează, de asemenea, să prezinte schiţa unui proiect de lege a finanţelor, care urmează să fie prezentat în aprilie Comisiei Europene (CE), dând asigurări marţi că a găsit surse de finanţare.

Acest gest i-ar permite să arate că mişcarea eurosceptică - născută din respingerea clasei politice tradiţionale - este de-acum pregătită să guverneze, transmiţând totodată un semnal de asigurare către Bruxelles.

În cursul primelor două zile de consultări, preşedintele Republicii îi va aculta pe diverşii lideri politici pe tema modului cum intenţionează ei să formeze un guvern capabil să obţină votul de încredere al Parlamentului.

Potrivit presei italiene, şeful statului va încheia anunţând - mai puţin în cazul unei surprize - o nouă rundă de consultări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.