Un nou program de finanţare dedicat persoanelor fizice care au deja calitatea de prosumator şi vor să îşi instaleze sisteme de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice va fi lansat de Agenţia Fondului de Mediu. Ghidul pentru acest program, pus în consultare publică, stabileşte o finanţare de maximum 75% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 15.000 de lei, precum şi o serie de condiţii tehnice şi administrative pe care beneficiarii trebuie să le respecte de la înscriere şi până la finalul perioadei de monitorizare.
Programul urmăreşte creşterea capacităţii de stocare a energiei regenerabile, astfel încât energia produsă de prosumatori să poată fi folosită ulterior pentru consumul propriu, iar surplusul să poată fi livrat în reţeaua naţională. Ghidul prevede că finanţarea este acordată din Fondul pentru Mediu şi se aplică la nivel naţional.
Pentru prosumator, însă, provocarea nu este doar obţinerea finanţării. Procedura presupune pregătirea unui dosar, înscrierea în aplicaţia AFM, respectarea criteriilor care generează punctajul, aşteptarea aprobării, alegerea unui instalator validat, montarea bateriei şi actualizarea certificatului de racordare. Orice eroare în etapa de înscriere poate avea consecinţe asupra eligibilităţii sau chiar poate duce la respingerea proiectului.
Cine poate primi finanţarea
Beneficiarul eligibil este, potrivit ghidului, persoana fizică ce are calitatea de prosumator. Nu este suficient, prin urmare, să deţină panouri fotovoltaice: la momentul înscrierii trebuie să aibă calitatea de prosumator, iar documentele depuse trebuie să demonstreze acest lucru.
Solicitantul trebuie, de asemenea, să îndeplinească o condiţie privind activităţile economice sau profesionale desfăşurate la locul de implementare. Ghidul prevede că solicitantul nu trebuie să aibă acolo sediul social sau fiscal al unei entităţi care desfăşoară activităţi economice ori profesionale şi nici să desfăşoare asemenea activităţi la locul proiectului.
Există însă o excepţie: solicitantul poate fi eligibil dacă demonstrează că energia electrică utilizată pentru activitatea economică sau profesională este contorizată separat de consumul aferent locuinţei.
O altă condiţie importantă este lipsa obligaţiilor restante la bugetul de stat şi la bugetele locale relevante.
Cine nu poate intra în program
Ghidul exclude de la finanţare solicitantul care are deja instalat un sistem de stocare a energiei electrice la locul declarat pentru implementare.
De asemenea, poate fi respins proiectul în cazul în care solicitantul nu respectă criteriile pe care şi le-a asumat la înscriere şi care au stat la baza calculării punctajului.
Cât primeşte un prosumator
Finanţarea AFM poate acoperi maximum 75% din valoarea totală a proiectului, însă există un plafon de 15.000 de lei, TVA inclusă.
Diferenţa dintre valoarea totală a proiectului şi suma acordată de AFM reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului. Ghidul precizează că această contribuţie este de cel puţin 25% din valoarea proiectului.
Există şi un standard de cost maxim eligibil: 1.250 de lei/kWh de capacitate de stocare instalată, TVA inclusă.
Important pentru prosumatori: finanţarea aprobată nu poate fi suplimentată. Dacă proiectul ajunge să coste mai mult decât suma eligibilă şi finanţarea aprobată, beneficiarul trebuie să acopere diferenţa din fonduri proprii.
Ce se finanţează efectiv
Programul nu finanţează doar bateria ca produs. Sunt eligibile:
-
achiziţia sistemului de stocare;
-
montajul;
-
punerea în funcţiune;
-
TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sistemul de stocare trebuie să aibă minimum 12 kWh.
O situaţie importantă este cea a prosumatorilor care nu au deja un invertor hibrid. Ghidul permite instalarea acestuia ulterior, însă până la momentul punerii în funcţiune a sistemului de stocare. Cheltuielile sunt eligibile numai dacă sunt făcute după aprobarea finanţării de către AFM. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte practice ale programului: ghidul nu permite finanţarea retroactivă a unor cheltuieli făcute înainte de aprobarea proiectului.
Ce fel de baterie poate fi finanţată
Nu orice sistem de stocare intră în program. Bateria trebuie să aibă o capacitate de cel puţin 12 kWh şi să fie nouă. Sistemul trebuie să fie compatibil tehnic cu instalaţia fotovoltaică existentă.
Ghidul acceptă tehnologii precum:
-
Li-Ion;
-
LiFePO4;
-
Na-Ion;
-
alte tehnologii echivalente care nu conţin plumb.
Sistemele bazate pe acumulatori cu plumb-acid nu sunt eligibile.
Mai mult, bateria trebuie să aibă o garanţie de minimum cinci ani şi un număr minim de 3.000 de cicluri. Componentele sistemului trebuie să fie certificate de un organism acreditat.
Invertorul hibrid devine un element-cheie
Pentru ca bateria să poată fi integrată cu sistemul fotovoltaic, acesta trebuie să aibă un invertor hibrid compatibil cu sistemul de stocare.
Dacă instalaţia existentă nu are un asemenea invertor, proiectul nu poate include achiziţia şi instalarea lui. Ghidul permite ca invertorul să fie montat până la punerea în funcţiune a sistemului de stocare. Acest aspect este important deoarece prosumatorii trebuie să verifice din timp compatibilitatea dintre panourile existente, invertor şi bateria care urmează să fie instalată.
Bateria trebuie să deservească locul de consum al prosumatorului
Sistemul de stocare finanţat trebuie să deservească exclusiv locul de consum şi de producere pentru care solicitantul are calitatea de prosumator.
Ghidul nu permite utilizarea sistemului pentru alimentarea altor consumatori casnici sau a unor entităţi care desfăşoară activităţi economice ori profesionale, cu excepţia situaţiei speciale privind contorizarea separată prevăzută pentru activităţile economice.
Dosarul de înscriere: actele pe care trebuie să le pregătească prosumatorul
Înscrierea se face prin aplicaţia pusă la dispoziţie de AFM. Un solicitant se poate înscrie o singură dată într-o sesiune şi pentru un singur sistem de stocare. Înscrierea este considerată finalizată când documentele au fost încărcate, iar aplicaţia generează numărul de înregistrare.
Dosarul include, potrivit ghidului:
-
cererea de finanţare descărcată din aplicaţie şi completată prin tehnoredactare;
-
actul de identitate;
-
certificatul de atestare fiscală pentru obligaţiile către bugetul de stat;
-
certificatul de atestare fiscală pentru taxele şi impozitele locale aferente domiciliului;
-
un certificat de atestare fiscală pentru localitatea în care se implementează proiectul, dacă aceasta este diferită de domiciliu;
-
contractul de prosumator;
-
certificatul de racordare;
-
o factură de energie electrică emisă pe numele solicitantului, cu o vechime de cel mult trei luni la momentul depunerii.
Un detaliu tehnic care poate genera probleme este formatul documentelor. Dacă un document este emis electronic de autoritatea competentă, acesta trebuie încărcat în aplicaţie în forma electronică în care a fost emis. Ghidul nu acceptă ca înlocuitor o simplă scanare sau imagine a documentului electronic.
Atenţie la datele declarate în cerere: punctajul poate decide finanţarea
Programul nu funcţionează exclusiv pe principiul ”primul venit, primul servit”. Proiectele sunt ordonate în funcţie de punctaj.
În cererea de finanţare, solicitantul declară trei elemente importante:
-
procentul contribuţiei proprii;
-
puterea instalată a sistemului fotovoltaic;
-
capacitatea sistemului de stocare solicitată la finanţare.
Aplicaţia calculează automat punctajul. Punctajul maxim este de 100 de puncte.
Cum se formează cele 100 de puncte
Potrivit ghidului, contribuţia proprie reprezintă maximum 40 de puncte. Cu cât contribuţia proprie raportată la valoarea proiectului este mai mare, cu atât punctajul poate creşte, până la plafonul de 40 de puncte.
Capacitatea bateriei înseamnă şi ea maximum 40 de puncte. Punctajul este legat de capacitatea de stocare, până la plafonul de 40 de puncte.
Puterea sistemului fotovoltaic aduce maximum 20 de puncte. Punctajul este egal cu puterea instalată exprimată în kW, până la maximum 20 de puncte.
Aşadar, un prosumator trebuie să fie foarte atent la datele pe care le introduce în cerere. Nu este suficient ca informaţiile să pară plauzibile: ele trebuie să fie susţinute ulterior de documentele proiectului.
Ghidul este explicit: dacă, în urma verificării, AFM constată că informaţiile declarate nu sunt susţinute de documente sau au dus la obţinerea unui punctaj superior celui justificat, proiectul este respins, fără recalcularea punctajului şi fără modificarea ordinii de selecţie.
Ce se întâmplă dacă două proiecte au acelaşi punctaj
În caz de egalitate, ghidul stabileşte o serie de criterii de departajare:
-
valoarea absolută a contribuţiei proprii;
-
capacitatea sistemului de stocare;
-
puterea instalată a sistemului fotovoltaic;
-
data şi ora înscrierii în aplicaţie.
Proiectele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului, în limita bugetului alocat sesiunii.
După înscriere urmează verificarea AFM
După închiderea sesiunii, AFM analizează dosarele în ordinea descrescătoare a punctajului.
Autoritatea verifică eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea proiectului şi valoarea cheltuielilor eligibile.
Dacă există neclarităţi, AFM poate solicita o singură dată clarificări. Solicitantul are la dispoziţie maximum 10 zile pentru a transmite răspunsul în aplicaţie.
Lipsa unui document obligatoriu, expirarea unui document, neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate sau netransmiterea clarificărilor în termen pot conduce la respingerea proiectului.
Există şi posibilitatea contestaţiei
Un solicitant respins nu este lipsit de orice cale de atac. Contestaţia împotriva deciziei poate fi depusă în aplicaţie în termen de 30 de zile de la publicarea listei solicitanţilor aprobaţi şi respinşi.
Contestaţia trebuie să precizeze obiectul şi motivele de fapt şi de drept. Decizia de soluţionare poate fi, la rândul ei, atacată în contencios administrativ, potrivit prevederilor legale menţionate în ghid.
Abia după aprobare prosumatorul îşi alege instalatorul
Pentru beneficiarul aprobat începe o etapă esenţială: alegerea instalatorului.
Solicitantul are la dispoziţie 90 de zile de la publicarea listei solicitanţilor aprobaţi pentru a selecta, prin aplicaţie, un instalator validat. Dacă nu face alegerea în acest interval, se consideră că a renunţat la finanţare.
Există însă o plasă de siguranţă pentru situaţia în care instalatorul ales nu preia beneficiarul: dacă acesta nu îl preia în termen de cinci zile de la selectare, beneficiarul poate alege un alt instalator validat, cu respectarea termenului de 90 de zile.
Beneficiarul se poate muta la alt instalator
Ghidul permite şi transferul către un alt instalator.
În termen de 90 de zile de la selectarea instalatorului, beneficiarul se poate transfera de cel mult două ori către un alt instalator validat.
După expirarea acestei perioade, transferul este posibil doar pentru motive care nu îi sunt imputabile beneficiarului şi cu aprobarea AFM.
Urmează partea cea mai importantă: montarea bateriei
Implementarea nu înseamnă doar instalarea fizică a bateriei. Prin intermediul instalatorului validat trebuie realizate formalităţile necesare pentru obţinerea avizelor şi acordurilor prevăzute de lege, instalarea sistemului şi punerea sa în funcţiune.
Un pas obligatoriu este şi actualizarea certificatului de racordare, prin înscrierea capacităţii de stocare şi reemiterea certificatului de către operatorul de distribuţie.
Termenul standard este de 12 luni
Implementarea trebuie finalizată în maximum 12 luni de la publicarea listei solicitanţilor aprobaţi, iar în această perioadă bateria trebuie montată şi pusă în funcţiune.
Ghidul introduce însă o excepţie. Termenul poate ajunge la 18 luni dacă beneficiarul a realizat investiţia şi poate demonstra instalatorului validat că a solicitat actualizarea certificatului de racordare în interiorul primelor 12 luni.
Pentru prosumator, aceasta este una dintre cele mai importante date-limită ale întregului program.
Nu trebuie confundată factura cu finanţarea AFM
Factura emisă de instalator trebuie să prezinte separat:
-
valoarea totală a proiectului;
-
contribuţia proprie;
-
finanţarea AFM;
-
denumirea şi caracteristicile sistemului de stocare;
-
capacitatea bateriei;
-
numărul şi data certificatului de racordare.
Factura trebuie să conţină şi menţiunea privind suma suportată de AFM prin program şi un cod QR cu datele relevante despre factură, beneficiar, locul de implementare, certificatul de racordare şi capacitatea bateriei.
Foarte important: factura fiscală trebuie emisă după aprobarea proiectului de către AFM.
AFM nu plăteşte în avans
Mecanismul financiar este construit astfel încât AFM să deconteze cheltuielile eligibile pe baza documentelor depuse de instalator.
AFM nu acordă plăţi în avans şi nu finanţează facturi reprezentând avansuri în baza contractelor dintre beneficiari şi furnizori.
Pentru decontare, instalatorul trebuie să transmită, între altele, factura fiscală şi certificatul de racordare pentru fiecare beneficiar.
În condiţiile în care cererea de decontare este completă şi corect întocmită şi există disponibil în bugetul Fondului pentru Mediu, plata către instalator se face în maximum 60 de zile de la depunerea cererii.
Bateria nu înseamnă că obligaţiile beneficiarului se termină după montaj
După instalare începe perioada de monitorizare.
AFM monitorizează beneficiarul şi investiţia timp de un an de la data emiterii certificatului de racordare actualizat ca urmare a implementării proiectului.
În această perioadă, beneficiarul trebuie să păstreze şi să utilizeze sistemul cu diligenţa unui bun proprietar şi să îl menţină în funcţiune.
De asemenea, trebuie să permită verificările şi controalele reprezentanţilor AFM şi ai instituţiilor abilitate, inclusiv vizite la amplasament.
AFM poate verifica energia stocată şi livrată
Un alt element important este accesul la datele privind funcţionarea sistemului.
Beneficiarul trebuie să permită accesul persoanelor autorizate pentru colectarea datelor referitoare la energia electrică stocată, utilizată sau descărcată şi, după caz, energia produsă şi livrată în reţeaua naţională de distribuţie.
La solicitarea AFM, beneficiarul trebuie să furnizeze informaţii sau documente relevante în maximum 15 zile de la primirea notificării.
Sistemul nu poate fi modificat după bunul plac
Pe perioada de monitorizare, beneficiarul nu trebuie să afecteze investiţia finanţată sau funcţionarea acesteia prin modificarea sistemului de stocare şi nici prin modificarea imobilului în condiţii care afectează investiţia.
De asemenea, documentele încărcate la înscriere trebuie păstrate până la finalul perioadei de monitorizare.
Ce se întâmplă dacă locuinţa este vândută
Ghidul prevede reguli şi pentru situaţia în care imobilul pe care este instalată bateria este transmis altui proprietar.
Beneficiarul trebuie să informeze potenţialii dobânditori cu privire la situaţia proiectului şi să depună diligenţe pentru preluarea de către aceştia a obligaţiilor prevăzute în ghid.
Drepturile şi obligaţiile aferente programului se transmit, în condiţiile ghidului, succesorilor în drepturi sau terţilor dobânditori ai imobilului.
Dacă noul proprietar refuză preluarea obligaţiilor, există inclusiv posibilitatea recuperării finanţării deja acordate, în condiţiile prevăzute de ghid.
Atenţie: banii pot fi pierduţi
Programul presupune o finanţare nerambursabilă, dar aceasta nu trebuie privită ca o sumă garantată indiferent de modul în care este implementat proiectul.
Ghidul prevede că beneficiarul trebuie să restituie sumele primite dacă, în urma verificărilor efectuate de autoritatea finanţatoare, organele de control sau alte autorităţi competente, se constată că acestea au fost acordate, încasate ori utilizate necuvenit sau cu încălcarea prevederilor legale şi ale ghidului.




























