Poliţia israeliană a arestat, duminică dimineaţă, 11 persoane care participau la o manifestaţie neautorizată în faţa reşedinţei premierului Benjamin Netanyanu, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, citat de presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De câteva săptămâni, mii de manifestanţi se strâng în fiecare zi de sâmbătă pentru a denunţa proasta gestionare a crizei coronavirusului şi a cere demisia lui Netanyahu.

Sâmbătă seară, aproximativ 10.000 de israelieni au manifestat la Ierusalim, unii în faţa reşedinţei lui Netanyahu, în timp ce alţi protestatari şi-au arătat nemulţumirile la Tel Aviv, în faţa unei vile care îi aparţine premierului.

“Toţi cei prezenţi aici participă la o reuniune ilegală. Nu va fi tolerată nicio manifestaţie. Toţi cei care cauzează probleme vor fi arestaţi”, a avertizat un poliţist la megafon.

Protestatarii au reacţionat cu mesajul: “Nu  vom renunţa până când Bibi va demisiona”.

Manifestanţii îi reproşează lui Netanyahu în special faptul că a ridicat prea repede măsurile de izolare decise pentru evitarea propagării coronavirusului şi că nu a anticipat al doilea val al epidemiei. Astfel, rara şomajului a depăşit 20 la sută, în timp ce în februarie era doar 3,4 la sută. În plus, protestatarii consicderă că premierul, inculpat pentru corupţie, fraudă şi abuz în trei dosare, ar trebui să se dea la o parte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.