Preşedintele israelian Isaac Herzog lansează miercuri trei zile de negocieri cu preprezentanţii partidelor parlamentare, în urma alegerilor legislative de la 1 noiembrie, care urmează să-i recomande persoana pe care să o mandateze în vederea formării unui nou guvern, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Blocul de dreapta al fostului premier Nenjamin netanyahu şi aliaţilor săi ultraortodocşi şi de extremă dreapta a obţinut o majoritate de 64 dintre cele 120 de mandate, urmată de tabăra premierului în exerciţiu Yair Lapid, care a obţinut 54 de mandate în Knesset.

Herzog, a cărui funcţie de preşedinte este înainte de toate simbolică, începe să se întâlnească miercuri după-amiaza cu reprezentanţi ai Partidului Likud al lui Netanyahu.

Întâlnirile cu celelalte partide care au intrat în noul Parlament continuă până vineri.

Fostul premier Netanyahu urmează cel mai pronbabil să fie desemnat - duminică - să formeze un guvern.

El va avea unj termen de 28 de zile să-şi pună pe picioare echipa ministerială şi 14 zile suplimentare, dacă va fi necesar.

Netanyahu, cel mai longeviv premier din istoria Israelului, s-a întâlnit aceste zile cu liderii partidelor din alianţa sa, la primele negocieri.

Viitorul său Guvern ar putea să fie cel mai de drepta din istoria Israelului, după acest aln cincilea rând de alegeri în trei ani şi jumătate.

Presa israeliană scrie că Herzog ar fi încercat să-i convingă pe premierul în exerciţiu Lapid şi pe ministrul în exerciţiu al Apărării Benny Gantz - rivalii lui Netanyahu - să formeze împreună cu acesta un Guvern de uniune naţională, cu scopul de a evita intrarea în Guvern a unor figuri ale extremei drepte ca Itamar Ben Gvir din Partidul ”Forţa Evreiască”.

Şeful statului a negat aceste dezvăluiri şi a anunţat miercuri că ”nu a exercitat presiuni în vederea formării vreunul anumit Guvern (...). Las această sarcină sistenmului politic şi numai lui”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.