Iranul a testat un nou lansator de sateliţi, echipat cu ”cel mai puternic” motor iranian cu combustibil solid, a anunţat Ministerul iranian al Apărării, citat de televiziunea de stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba despre ”prima lansare a lansatorului hibrid de sateliţi Zoljanah”, a anunţat un purtător de cuvânt al unităţii spaţiale din cadrul ministerului, Ahmad Hosseini.

El a precizat că este vorba despre un test.

”Acest lansator are trei trepte şi poate face concurenţă altor lansatoare actuale din lume. El are două trepte cu propulsie solidă şi una singură cu propulsie lichidă”, a precizat purtătorul de cuvânt.

El a precizat că lansatorul are ”obiective de cercetare”.

Potrivit lui Ahmad Hosseini, Zoljanah poate plasa sateliţi pe orbită la ”500 de kilometri altitudine şi poate purta (o încărcătură de) 220 de kilograme”.

Televiziuna de stat a difuzat imagini cu o rachetă lansată dintr-o zonă deşertică, fără să precizeze  locul şi data exacte ale testului.

Potrivit agenţiei de presă Mehr, lansarrea a avut loc în provincia Semnan (centru), în care se află un centru spaţial.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, au lansat în aprilie 2020 primul lor satelit militar.

Denumit ”Nur”, satelitul a ”orbitat în jurul Terrei la 425 de kilometri”, după ce a fost transportat cu lansatorul Qassed, echipat cu un sistem de propulsie solidă şi lichidă similar celui al rachetei Zoljanah.

Statele Unite apreciau atunci că că această lansare ar demonstra că programul spaţial iranian are mai degrabă scopuri militare decât comerciale.

Teheranul neagă că intenţionează să se doteze cu armament nuclear şi reiterează că activităţile sale aerospaţiale sunt paşnice şi respectă o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.