Iranul subliniază ”izolarea” Statelor Unite, după ce Washingtonul a proclamat în mod unilateral o reimpunere Teheranului a sancţiunilor ONU şi a ameninţat să-i pedepsească pe cei care le încalcă - un demers american respins de către Moscova şi ţările europene parte ale Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, Franţa, Germania şi Marea Britanie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele Unite au proclamat în noaptea de sâmbătă spre duminică faptul că sancţiunile ONU impuse Iranului sunt din nou în vigoare, în pofida faptului că Washingtonul este aproape singurul în lume care apreciază că aceste sancţiuni se află în vigoare.

”Statele Unite salută reimpunerea aproape tuturor sancţiunilor ONU Republicii islamice Iran, ridicate anterior”, care sunt ”din nou în vigoare” de duminică de la ora 0.00 GMT (3.00, ora Romţniei), a anunţat duminică secretarul de stat american Mike Pompeo.

”Întreaga lume spune că nu s-a întâmplat nimic. Asta s-a petrecut pur şi simplu în lumea imaginară” a lui Pompeo, a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministeruluiiranian de Externe, într-o conferinţă de presă, duminică, Saeed Khatibzadeh.

Apreciind că Washingtonul este ”izolat” şi ”de partea rea a istoriei”, Khatibzadeh a sugerat Statelor Unite ”să se întoarcă în comunitatea internaţională, să-şi (respecte) angajamentele pe care şi le-au asumat, să încetee cu rebeliunea, iar lumea le va accepta”.

Gestul de sfidare al americanilor faţă de restul lumii riscă să sporească tensiunile internaţionale, mai ales după ce Guvernul lui Donald Trump a ameninţat în mod clar să implementeze un sistem de sancţiuni - numite ”secundare” - pentru a pedepsi orice ţară sau entitate care ar încălca aceste sancţiuni.

”Dacă statele membre ONU nu-şi îndeplinesc obligaţiile pentru a aplica aceste sancţiuni, Statele Unite sunt pregătite să-şi folosească propriile instrumente pentru a pedepsi aceste eşecuri”, a ameninţat Pompeo. El a promis că ”măsuri” americane urmează să fie anunţate împotriva ”celor care încalcă sancţiunile ONU”.

”NICIUN EFECT JURIDIC

Cu şase săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale americane, în care candidează la al doilea mandat, Donald Trump ar putea prezenta aceste măsuri în discursul pe care urmează să-l susţină marţi la Adunarea Generală (AG) a ONU.

Washingtonul este aproape singur împotriva tuturor celorlalate mari puteri - Rusia, China, dar şi a aliaţilor săi europeni, care contestă această decizie bazată pe o manevră juridică - "snapback".

Ministerul rus de Externe a denunţat duminică o iniţiativă americană ”ilegitimă” care ”nu poate avea consecinţe legale internaţionale”.

Şefii diplomaţiilor franceză, germană şi britanică au afirmat - într-o Declaraţie comună - că această iniţiativă americană ”nu are efect în drept”.

”Statele Unite ale Americii au încetat să fie un participant la JCPoA (Planul de acţiune globală comună, numele american al acordului) în urma retragerii” din text la 8 mai 2018, subliniază cei trei.

”În consecinţă, pretinsa notificare în baza paragrafului 11 al Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU numărul 2231, primită de la Statele Unite şi transmisă statelor membre ale Consiliului de Securitate nu are efect în drept”.

”Noi am spus cu toţii, în mod clar, în august, că această manevră este ilegitimă. Oare Washingtonul este surd?”, a scris pe Twitter adjunctul ambasadorului rus la ONU Dmitri Polianski.

”Este foarte dureros să vezi o mare putere umilindu-se în acest fel şi opunându-se îndelirul său încăpăţânat celorlalâi membri ai Consiliuluide Securitate al ONU”, a subliniat el.

Ministerul iranian de Externe a avertizat într-un comunicat că, ”dacă Statele Unite îşi pun în aplicare ameninţările, direct sau printr-o cooperare cu anumiţi alaiaţi ai lor (...), ele vor fi responsabile de toate consecinţele periculoase”.

”GLONŢUL NU PLEACĂ”

Pentru a înţelege această înfruntare spectaculoasă între prima putere mondială şi restul planetei, trebuie să ne întoarcem cu o lună în urmă.

Guvernul Trump primeşte la jumătatea lui august o lovitură răsunătoare în Consiliul de Securitate al ONU, în tentativa sa de a prelungi embargoul asupra armamentului convenţional impus Teheranului, care expiră în octombrie.

Acuzând, într-un atac de orară virulenţă, Parisul, Londra şi Berlinul de faptul că au ”ales să se alinieze cu ayatollahii” aflaţi la putere în republica islamică, Pompeo declanşează, la 20 august, procedura "snapback", menită să restabilească o lună mai târziu toate sancţiunile ONU impuse Iranului.

Aceste sancţiuni au fost ridicate în virtutea Acordului internaţional de la Viena din 2015, prin care Teheranul s-a angajat să nu se doteze cu arma nucleară.

Or preşedintele Trump, care consideră insuficient acest text negociat de către predecesorul său Barack Obama, a retras cu zgomot Statele Unite din pact, iar Washingtonul a impus, după aceea, şi a însăsprit sancţiunile bilaterale.

În prezent, printr-o piruetă juridică, Statele Unite îşi invocă statutul de ţară ”participantă” la acest acord, exclusiv cu scopul de a activa "snapback"-ul, o manevră contestată de aproape toate celelalte state ale Consiliului de Securitate.

Însă dialogul surzilor continuă, iar administraţia Trump se face că sancţiunile internaţionale ar fi fost reimpuse.

Dată fiind retragerea americană din Acordul de la Viena din 2015, americanii ”nu pot iniţia o reimpunere a sancţiunilor ONU”, sublinia duminică, într-un comunicat, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell.

”Nu se va întâmpla nimic”, prevede un diplomat de la ONU. ”Este ca şi cum apeşi pe trăgaci, iar glonţul nu pleacă”.

INTIMIDĂRI

Preşedintele iranian Hassan Rohani a dat asigurări duminică cu privire la faptul că Iranul nu va ceda ”intimidărilor” Statelor Unite şi că membrii comunităţii internaţionale se vor opune reimpunerii sancţiunilor multilaterale proclamate de Washington, relatează Reuters.

Rohani i-a felicitat pe membrii Consiliului de Securitate al ONU pentru ”fermitatea” lor faţă de presiunile exercitate de către Statele Unite.

”America este condamnată la înfrngere în iniţiativa sa cu priviren la sancţiuni. Ea se confruntă cu o reacţie negativă a comunităţii internaţionale”, subliniază el.

”Noi nu vom ceda niciodată presiunii Statelor Unite şi vom răspunde usturător oricăror intimidări ale Americii”, a subliniat el în acest discurs televizat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.