Iranul a reafirmat sâmbătă refuzul oricărei modificări a acordului nuclear încheiat cu marile puteri în 2015, ca reacţie la ultimatumul preşedintelui american Donald Trump, care a cerut înăsprirea condiţiilor acestui acord dacă vor să evite o retragere a Washingtonului, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele francez Emmanuel Macron a amintit sâmbătă, într-o convorbire telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, de "respectul necesar al tuturor părţilor" semnatare ale acordului nuclear iranian, a anunţat Palatul Elysée într-un comunicat. 

"Preşedintele Republicii a amintit importanţa păstrării acordului nuclear iranian şi respectul necesar al tuturor părţilor din angajament în cadrul acestui acord", a indicat Palatul Elysée.

Ţinând cont de această conversaţie, Israelul a anunţat că premierul Netanyahu i-a cerut preşedintelui Macron să modifice acest acord. 

Convorbirea telefonică a avut loc a doua zi după ultimatumul lansat de preşedintele american Donald Trump, care a cerut înăsprirea în viitoarele luni a termenilor pactului încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, dacă vor să evite o retragere efectivă a Washingtonului. 

În conversaţie cu Macron, premierul israelian a afirmat că "propunerile lui Trump ar trebui luate în serios" şi a subliniat că ar fi "înţelept pentru oricine doreşte păstrarea acordului să revizuiască" acest pact, se mai arată în comunicatul de presă. 

Teheranul a respins orice modificare a acestui acord istoric şi are susţinerea tuturor partenerilor acestui text - Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Rusia şi Uniunea Europeană - cu excepţia Statelor Unite. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.