Iranul critică Marea Britanie pentru decizia de a lista Hezbollah ca „organizaţie teroristă”, afirmând că ignoră dorinţa majorităţii poporului libanez şi rolul pe care gruparea susţinută de Teheran îl are în lupta împotriva Stat Islamic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marea Britanie a anunţat luni că plănuieşte să interzică toate regimentele Hezbollah, care este considerată organizaţie teroristă de către Washington, din cauza influenţei destabilizatoare în Orientul Mijlociu, după ce a scos în afara legii unitatea ei de securitate externă şi aripa militară, scrie Reuters.

„Această măsură luată de britanici înseamnă ignorarea deliberată a unei mari părţi din poporul libanez şi a legitimităţii şi poziţiei legale a Hezbollah în structura politică şi administrativă a Libanului”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Qasemi, citat de agenţia naţională de presă IRNA.

Mult timp cea mai puternică grupare din Liban, influenţa Hezbollah s-a extins în ţară şi în regiune. Organizaţia controlează trei dintre cele treizeci de ministere din guvernul condus de Saad al-Hariri, susţinut de Vest.

Qasemi a mai precizat că Hezbollah a ajutat la menţinerea integrităţii teritoriale a Libanului în ultimele decenii şi „a fost unul dintre stâlpii luptei împotriva terorismului şi a grupărilor teroriste ca Stat Islamic din regiune”.

Iran şi Hezbollah, înfiinţată în 1982 de Gărzile Revoluţionare Iraniene, sunt importanţi jucători în războiul din Siria şi în lupta împotriva grupărilor militante care se opun preşedintelui Bashar al-Assad, inclusiv organizaţia Stat Islamic. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.