Închisoarea militară de la Guantanamo Bay (Cuba), în care se află deţinuţi acuzaţi că au participat la atentatele de la 11 septembrie 2001, se pregăteşte să rămână deschisă încă cel puţin un sfert de secol, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este necesar ”să ne asigurăm că instalaţiile noastre pot dura 25 de ani”, le-a spus câtorva jurnalişti amiralul John Ring, comandantul Forţei operaţionale interarme care gestionează centrul de detenţie controversat.

În urma decretului preşedintelui Donald Trump cu privire la menţinerea în funcţiune a închisorii, ”nu s-a spus că vom fi aici timp de 25 de ani sau mai mult”, a adăugat el în cursul uneia dintre vizitele presei, organizate cu regularitate de către armata americană în extremitatea de sud-est a Insulei Cuba, cu scopul de a arăta că deţinuţii sunt trataţi uman.

Trump a decis la sfârşitul lui ianuarie să menţină închisoarea Guantanamo deschisă, rupând astfel cu încercările repetate şi zadarnice ale predecesorului său Barack Obama de a închide acest centru de detenţie denunţat de apărătorii drepturilor omului, ai cărui deţinuţi nu sunt judecaţi de tribunale civile, ci de comisii militare. Cazurile lor au antrenat contestări judiciare şi termen interminabile.

Însă comandantul suprem a semnat un decert prin care ordonă Pentagonului să ”menţină deschise instalaţiile carcerale de la Guantanamo Bay”.

Imediat după aceea, ”Pentagonul a trimis un memoriu în care ne spune să fim pregătiţi să rămânem deschişi timp de 25 de ani sau mai mult”, a precizat amiralul Ring pentru AFP.

Deschisă în 2002 la puţin timp după arestarea primilor jihadişti în cadrul intervenţiei americane în Afganistan, după atentatele de la 11 septembrie 2001, în închisoare au fost încarceraţi 780 de deţinuţi.

ÎNCĂ 40 DE DEŢINUŢI

În ea se mai află doar 40 de deţinuţi, cu vârste cuprinse între 37 şi 71 de ani. Yemenitul Ali Hamza Ahmad al-Bahlul, un locotenent al lui Osama ben Laden, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Altul îţi aşteaptă sentinţa, care urmează să fie pronunţată în vara lui 2019, iar alţi 26 sunt consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi.

Dintre ceilalţi 12, cinci au fost judecaţi într-o ţară terţă de către comisii militare, iar pocesele altor şapte sunt în curs.

Pentru a se ocupa de această populaţie carcerală îmbătrânită, centrul de detenţie a fost nevoit să-şi adapteze şi modernizeze instalaţiile medicale.

Însă cei 1.800 de militari care asigură funcţionarea închisorii, de la gardieni la bucătari şi membri ai patrulelor de supraveghere maritimă sunt prea mulţi pentru a fi cazaţi în barăci învechite, unele părăginite.

Bugetul anual se ridică la 78 de milioane de dolari, iar amiralul Ring a declarat că a recurs la serviciile unei societăţi de urbanism în încercarea de facilita viaţa militarilor care servesc la Guantanamo o durată medie de doar nouă luni, fără familie, care nu poate fi găzduită la faţa locului.

Guantanamo nu a mai primit vreun nou deţinut din 2008, însă Trump nu-şi ascunde intenţia, încă din campania sa electorală, de a trimite nişte ”răutăţi” capturate în Siria sau în Irak, iar decretul său prevedea trimiterea unor noi deţinuţi.

Amiralul Ring a declarat că nu a primit până acum vreo instrucţiune în acest sens. ”Nu am primit ordinul”, a declarat el. ”Nu avem niciun indiciu” care să arate că pot fi transferaţi în curând jihadişti la Guantanamo.

Postul NBC a dezvăluit la sfârţitul lui august că administraţia Trump intenţionează să trimită la închisoarea militară membri ai grupării Statul Islamic, inclusiv doi jihadişti britanici din celula "Beatles".

Centrul ar putea să primească, dacă va fi necesar, încă 40 de deţinuţi în aceleaşi infrastructuri şi personal, a declarat amiralul Ring. Închisoarea ar putea să primească până la 200 de deţinuţi fără să fie necesar să fie mărită, însă va avea nevoie de persoanl suplimentar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.