Incendiul izbucnit sâmbătă dimineaţă în interiorul catedralei Saint Pierre et Saint Paul din oraşul francez Nantes este anchetat ca fiind premeditat, potrivit presei franceze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O angajată a unei brutării aflate peste drum de catedrală a alertat pompierii sâmbătă dimineaţă după ce a văzut flăcări uriaşe în interior.

După mai bine de două ore, focul a fost izolat de echipa de peste 100 de pompieri.

„Nu ne aflăm în scenariul Notre-Dame din Paris. Acoperişul nu a fost atins”, a asigurat directorul serviciului de pompieri din departamentul Loire-Atlantique, citează Le Figaro.

Daunele sunt concentrate pe marea orgă, care „pare complet distrusă”, a subliniat el. Platforma pe care ea este amplasată este foarte instabilă şi există pericolul să se afunde.

Aflată la faţa locului, Johanna Rolland, primarul oraşului, a mulţumit pompierilor şi a spus că „este o zi tristă”. 

„Catedrala noastră este un loc pentru toţi oamenii din Nantes, este o parte din istoria noastră, din patrimoniul nostru”.

O anchetă a fost deschisă pentru „incendiere premeditată”.

Potrivit procurorului regiunii, Pierre Sennes, trei focare au fost observate în interiorul catedralei - unul la nivelul marii orgi, unul la dreapta şi altul la stânga naosului -, ceea ce l-a făcut să decidă că a existat o mână criminală.

Prim-ministrul francez Jean Castex a anunţat că va ajunge după-amiază la Nantes pentru a afla ce s-a întâmplat şi şi-a exprimat solidaritatea faţă de locuitorii regiunii.

Preşedintele Emmanuel Macron a transmis pe Twitter un mesaj de apreciere faţă de pompieri şi a amintit de dezastrul de anul trecut de la catedrala Notre-Dame.

Catedrala Saint-Pierre et Saint-Paul din Nantes a fost construită pe parcursul a 457 de ani, finalizată în 1891. Este clasată monument istoric din 1862. Ea a mai fost afectată de un incendiu, în ianuarie 1972, şi a fost redeschisă abia după 13 ani de lucrări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.