Organismul anticorupţie din Hong Kong a anunţat vineri că a arestat opt persoane în legătură cu incendiul care a distrus un complex de blocuri înalte de locuinţe, ucigând cel puţin 128 de persoane în timp ce aproximativ 200 sunt în continuare dispărute şi 79 sunt rănite, în cea mai gravă tragedie de acest fel din oraş din ultimii aproape 80 de ani, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele opt persoane au fost arestate sub suspiciunea de corupţie în legătură cu lucrările de renovare care se executau la clădirile respective înainte de incendiu. Comisia Independentă împotriva Corupţiei (ICAC) a declarat că printre persoanele arestate vineri în cadrul anchetei de corupţie se numără directori ai unei companii de inginerie şi subcontractori de schele.

Alte trei persoane fuseseră reţinute anterior sub acuzaţia de omor din culpă.

Cauza incendiului rămâne neclară, deşi oficialii au declarat că polistirenul, schelele de bambus şi plasele de protecţie amplasate la exteriorul ferestrelor au facilitat răspândirea acestuia.

Poliţia a intrat în clădiri pentru a începe colectarea de probe, iar autorităţile au declarat că ancheta va dura între trei şi patru săptămâni.

Peste 2.310 pompieri au acţionat pentru a stinge incendiul după ce acesta s-a extins la şapte dintre cele opt blocuri de locuinţe din complexul Wang Fuk Court.

Incendiul a fost stins complet vineri, la ora locală 10:18 (04:18 ora României).

Autorităţile au spus că 89 de cadavre nu au fost încă identificate, iar 16 cadavre rămân în interiorul clădirilor.

Între timp, mulţimi de oameni s-au adunat într-o sală comunitară din apropiere, care a fost deschisă familiilor care îşi caută rudele dispărute. Rudele sunt rugate să ajute la procesul de identificare, aducând fotografii de familie.

Guvernul din Hong Kong a înfiinţat, de asemenea, adăposturi şi centre de sprijin pentru locatarii sinistraţi. Grupuri de voluntari organizează acţiuni pentru cei afectaţi, colectând hrană, haine şi produse de igienă.

Incendiul a izbucnit miercuri, la ora locală 14:51 (08:51, ora României), iar la ora locală 18:22 era clasificat de pompierii ca fiind de cea mai gravă categorie.

Pompierii au declarat că incendiul a izbucnit la un nivel inferior, apoi s-a extins în sus, atingând o temperatură maximă de 500 °C. Ca urmare, focul a reizbucnit în unele locuri după ce a fost stins, au spus ei. Un pompier se numără printre cei decedaţi, în timp ce alţi 12 pompieri au fost răniţi.

Doi cetăţeni indonezieni care lucrau la clădiri au murit şi ei în incendiu, a declarat o organizaţie caritabilă pentru imigranţi. Muncitori indonezieni şi filipinezi se află printre cei care încă sunt daţi dispăruţi.

Dar şocul s-a transformat rapid în furie în Hong Kong, pe măsură ce sporesc întrebările cu privire la cine ar trebui să fie tras la răspundere pentru incendiu. Mai mulţi rezidenţi au declarat că nu au auzit alarma de incendiu când a izbucnit focul. Pompierii din Hong Kong au constatat că alarmele de incendiu din toate cele opt blocuri nu funcţionau eficient. Un locatar a declarat pentru BBC că unele dintre alarme fuseseră oprite chiar de muncitorii din construcţii.

Au reapărut şi circulă pe internet relatări despre plângeri anterioare ale locatarilor cu privire la costurile ridicate ale lucrărilor de renovare şi la conformitatea materialelor utilizate cu normele de siguranţă împotriva incendiilor.

„Avem motive să credem că persoanele responsabile din cadrul companiei au dat dovadă de neglijenţă gravă, ceea ce a dus la acest accident şi a provocat răspândirea incontrolabilă a flăcărilor, cu victime numeroase”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Complexul Wang Fuk Court a fost construit în 1983 şi avea 1.984 de apartamente în care locuiau aproape 4.600 de oameni, potrivit unui recensământ guvernamental din 2021.

Se estimează că aproape 40% dintre locuitori au vârsta de cel puţin 65 de ani. Unii locuiesc în acest complex de locuinţe sociale încă de la construirea sa.

Cel mai grav incendiu din istoria Hong Kongului a provocat moartea a 176 de persoane în 1948 şi a fost cauzat de o explozie la parterul unui depozit cu cinci etaje.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.