În total 230 de persoane au fost ucise timpul tulburărilor din noiembrie 2019, provocate de anunţarea scumpirii benzinei în Iran, potrivit unui prim bilanţ oficial publicat la începutul săptămânii, la peste şase luni de la fapte, relatează AFP

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul acestor evenimente, 230 de persoane au fost ucise”, a anunţat luni, citat de agenţia oficialeă de presă iraniană Irna, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională şi Afaceri Externe, Mojtaba Zolnour.

Potrivit lui Zolnour, ”20%” dintre aceste victime ”erau (membri ai) forţelor de menţinerea ordinii şi păcii”, iar ”7%” erau în marea lor majoritate ”răzvrătiţi echipaţi cu arme semiautomate sau mitraliere”, ucişi ”în timpul unor confruntări directe cu forţele de securitate”.

Prin ”forţe de menţinerea ordinii şi păcii”, Zolnour a precizat că înţelege, între alţii, membri ai ”poliţiei, forţelor din cadrul informaţiilor, forţelor de securitate şi Bassidj (”Mobilizarea”, în persană, grupuri de voluntari loialişti organizaţi în mod paramilitar)”.

Aceste declaraţii ale deputatului confirmă şi cresc bilanţuri prezentate cu o zi înainte de agenţia de presă iraniană Isna.

Ministrul de Interne Abdolreza Rahmani Fazli a declarat pentru Isna că ”40-45 de persoane, adică 20% dintre cele care au fost ucise (în perioada 15-18 noiembrie) au fost atinse de arme nereglementate”, sugerând astfel că ele au fost  ucise de către ”revoltaţi”.

O extrapolare a cifrelor atribuite ministrului - realizată de AFP - conducea la un bilanţ al victimelor tulburărilor de 200-225 de morţi.

În 2019, Iranul a fost cuprins de un val de contestare care s-a extins rapid la peste 100 de oraşe, după anunţarea unei creşteri mari şi puternice a preţului carburantului la pompă, la 15 noiembrie.

”MOTIVE NECUNOSCUTE”

Forţele de ordine au restabilit atunci ordinea în trei zile, cu preţul - potrivit organizaţiei de apărarea drepturullor omului Amnesty International - unei represiuni ”nemiloase” în care au fost ucise 304 persoane - inclusiv zece femei şi 23 de copii.

Autorităţile iraniene nu au anunţat anterior vreun bilanţ oficial, recunoaşteau moartea doar a unei mâini de oameni - în rândul forţelor de securitate - şi catalogau drept ”minciuni absolute” bilanţuri furnizate de către ”grupări ostile”.

Statele Unite au acuzat Iranul de faptul că au ucis peste 1.000 de persoane în reprimarea contestării, în timpul căreia reţeaua de Internet care leagă Iranul de restul lumii a fost întreruptă aproape în întregime.

În decembrie, un grup de experţi independenţi de la Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului estima într-un raport că acest bilanţ al tulburărilor ar putea fi de peste 400 de morţi - inclusiv 12 copii.

Potrivit unor informaţii şi înregistrări video, forţele de ordine iraniene ”nu doar că au tras cu gloanţe reale în manifestanţi dezarmaţi, dar au ţintit în cap şi organe vitale”, se arată în raport.

Zolnour prezintă, citat de Irna, un tablou care tinde, din contră, să arunce responsabilitatea morţilor asupra insurgenţilor care au recurs la violenţă, într-o încercare de ”răsturna” Republica islamică.

Potrivit unor date comunicate presei iraniene, 16% dintre morţi au fost ucişi atacând baze ale armatei şi posturi de poliţie, iar 31% în atacuri vizând centre comerciale, bănci sau pompe de benzină, scrie Irna.

Iar 28% dintre victime ”nu făceau parte dintre răzvrătiţi şi au fost ucise din mortive necunoscute”, împuşcate în unele cazuri cu gloanţe în inimă sau la tâmplă, trase de la o distanţă de mai puţin de şapte metri, a precizat Zolnour, potrivit Irna.

Însă, a insistat el, aceşti morţi nu pot fi atribuite forţelor de ordine, care, susţine el, nu s-au aflat nicidată atât de aproape de protestatari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.