Salvatori au găsit 18 persoane în viaţă, la bordul avionului de tip Antonov 28 (An-28) care a ”dispărut” vineri, timp de mai multe ore, de pe radar, în Siberia, şi care a fost localizat în Siberia, unde a aterizat de urgenţă, a anunţat vineri Agenţia rusă a aviaţiei Rosaviaţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cei 15 pasageri şi trei membri ai echipajului au fost găsiţi. Toate persoanele care se aflau la bord erau în viaţă”, a anunţat într-un comunicat Rosaviaţia.

Supravieţuitorii erau în curs de transportare către oraşul Tomsk, precizează agenţia.

Avionul, exploatat de către compamia ”Aviaţia uşoară siberiană” (SILA) asigura o legătură între orăşelul Kedrovîi şi Tomsk.

Aeronava ”a încetat să comunce” spre ora locală 17.00 (13.00, ora României), au anunţat autorităţile regionale într-un comunicat.

Mai multe elicoptere de tip Mi-8 au fost trimise imediat în căutarea acestui avion de tip An-28 în sudul regiunii Tomsk.

Avionul a fost găsit la aproximativ două ore după declanşarea semnalului SOS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.