Imamul Abdelbaki Es Satty, care este posibil să fi organizat atentatele de la Barcelona şi Cambrils, ar fi avut legături cu celula care a organizat atacul al-Qaida de la Madrid, din 2004, soldat cu 191 de morţi şi 1.500 de răniţi, au declarat surse din serviciile antiterrorism pentru El Pais, scrie Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unul dintre foştii săi colegi de apartament, Belgacem Bellil, s-a aruncat în aer într-un atac sinucigaş în Irak, în noiembrie 2003. El a detonat un camion plin cu explozibil la o bază militară, omorând 28 de oameni, inclusiv 19 italieni.

Anterior, site-ul de ştiri OK Diario a scris că predicatorul a locuit o perioadă la Barcelona cu membri ai unei celule teroriste dezmembrate în 2006.

Es Satty a petrecut doi ani în închisoare, după ce a fost prins făcând trafic cu canabis între nordul Africii şi Spania.

Clericul de 45 de ani a început să predice la Ripoll în urmă cu aproximativ doi ani, dar s-a oprit în urmă cu două luni, au declarat surse de la moscheea din oraş.

Preşdintele moscheei unde a predicat Es Satty, Ali Yassine, a declarat că nu l-a mai văzut din iunie, când a anunţat că se întoarce în Maroc pentru trei luni.

“A plecat cum a venit”, spune un prieten al unora dintre atacatori, Wada Marsi, care a denunţat sâmbătă terorismul.

Surse din poliţie au declarat pentru presa spaniolă că a urmat doctrina fundamentalistă salafistă a islamului.

Colegul de apartament al lui Es Satty, identificat numai drept Nourddem, a declarat că predicatori a plecat de acasă marţi, spunând că pleacă în Maroc. “Ultima dată când l-am văzut a fost marţi şi mi-a spus că merge să îşi vadă soţia în Maroc”, a spus Nourddem.

Localnicii din Ripoll spun că imamul era retras şi nu s-a integrat în comunitatea musulmană din oraş.

El a predat cursuri de arabă, dar nu a părut să aibă opinii extremiste. El le-a spus, însă, oamenilor din oraş că mergea adesea în Belgia – un leagăn al extremismului Islamic.

Poliţia anchetează dacă Es Satty a fost responsabil pentru radicalizarea membrilor celulei care a comis atacurile de săptămâna trecută, de la Barcelona şi Cambrils.

Ofiţerii au percheziţionat apartamentul imamului din Ripoll, Spania, pentru probe ADN şi amprente, în încercarea de a afla dacă a murit în explozia de la o locuinţă din Alcanar, unde teroriştii ar fi încercat să fabrice bombe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.