Îndemnurile Franţei şi Germaniei în favoarea înfiinţării unei armate europene sunt premature, consideră premierul olandez Mark Rutte, care apreciază că securitatea continentului poate să fie garantată doar în cadrul NATO, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ideea unei armate europene merge mult prea departe în opinia Olandei”, a apreciat Mark Rutte vineri în conferinţa sa de presă săptămânală.

”Franţa şi Germania acţionează în mod prematur. În ceea ce priveşte Olanda, NATO rămâne cheia de boltă a politicii apărării noastre”, le-a spus el jurnaliştilor.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat săptămâna trecută la înfiinţarea ”unei armate europene” în vederea protejării continentului de China, Rusia şi chiar de Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump se opune ferm acestei idei. El a catalogat declaraţiile omologului său francez drept ”foarte insultătoare” şi a sugerat ca Europa ”să-şi plătească mai întâi partea la NATO pe care Statele Unite o subvenţionează larg”.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat susţinerea faţă de propunerea lui Emmanuel Macron într-un discurs, în Parlamentul European (PE), marţi, la Strasbourg, apreciind că o armată europeană ar putea să fie ”un bin complement al NATO”.

Mark Rutte a subliniat, la rândul său, că NATO rămâne principalul gardian al securităţii Europei.

”În ceea ce mă priveşte, a gândi că Uniunea Europeană îşi poate garanta securitatea fără NATO este o iluzie”, a apreciat el.

”NATO şi Statele Unite, în cadrul oragnizaţiei, rămân un partener crucial pentru pace şi securitate în Europa, iar noi vom continua să semnalăm acest lucru în discuţiile cu partenerii”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.