Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a avertizat marţi pe democraţii din Congres că, dacă vor permite intrarea guvernului federal în incapacitate de plată (shutdown), ceea ce ar urma să se întâmpla la miezul nopţii, ora locală (7:00 ora României), administraţia sa va lua măsuri „ireversibile”, inclusiv închiderea unor programe importante pentru ei, relatează Reuters.
Cu o închidere a multora din activităţile guvernului la doar câteva ore distanţă, democraţii şi republicanii s-au acuzat reciproc cu furie şi au refuzat să îşi schimbe poziţiile marţi, incapabili să ajungă la un acord sau chiar să negocieze, în timp ce sute de mii de lucrători federali urmau să fie suspendaţi sau trimişi în şomaj tehnic.
Confruntarea partizană pe tema asistenţei medicale şi a cheltuielilor ameninţă să declanşeze miercuri, la ora 12:01 a.m (7:01, ora României), prima „închidere” a guvernului SUA din ultimii aproape şapte ani.
„Pe durata shutdown-ului, putem face lucruri ireversibile, care sunt nefavorabile pentru ei, cum ar fi concedierea unui număr mare de oameni, eliminarea lucrurilor care le plac, eliminarea programelor care le plac”, a ameninţat Trump, referindu-se la democraţi, în declaraţii făcute reporterilor în Biroul Oval al Casei Albe.
„Cu toţii îl cunoaşteţi pe Russell Vought”, a continuat Trump, referindu-se la directorul Biroului pentru Management şi Buget al Casei Albe. „A devenit foarte popular în ultima vreme, deoarece poate reduce bugetul la un nivel care nu ar putea fi atins în niciun alt mod”, a declarat Trump ameninţător, dar nu a specificat măsurile pe care le-ar putea lua, deşi menţionase recent posibilitatea reducerii şi mai drastice a personalului federal.
La miezul nopţii, Statele Unite vor intra în cea de-a 15-a procedură de „shutdown” (închidere) guvernamental din 1981, cu excepţia cazului în care republicanii şi democraţii din Congres nu vor ajunge până la urmă la un acord privind finanţarea temporară a agenţiilor federale odată cu începerea, miercuri, a unui nou an fiscal în SUA. Totuşi, nimic nu indică un astfel de rezultat.
Senatul controlat de republicani urmează să voteze un proiect de lege privind cheltuielile temporare, care a eşuat deja o dată, fără semne că un al doilea vot va avea succes înainte de termenul limită de la miezul nopţii (miercuri, ora 04:00 GMT).
Democraţii doresc să modifice proiectul de lege pentru a extinde beneficiile de sănătate pentru milioane de americani, care urmează să expire la sfârşitul anului. Republicanii spun că trebuie să abordeze această problemă separat.
Confruntările legate de buget au devenit o caracteristică obişnuită la Washington, pe măsură ce politica naţională a devenit din ce în ce mai disfuncţională, deşi acestea sunt adesea rezolvate în ultimul moment.
Ultima închidere a guvernului a durat 35 de zile, în 2018 şi 2019, în timpul primului mandat al lui Trump, din cauza unei dispute privind imigraţia.
O LUPTĂ PE TRILIOANE DE DOLARI
În prezent, problema este reprezentată de suma de 1,7 trilioane de dolari care finanţează operaţiunile agenţiilor, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din bugetul total al guvernului, care se ridică la 7 trilioane de dolari. O mare parte din restul bugetului este alocată programelor de sănătate şi pensii şi plăţilor de dobânzi pentru datoria în creştere a SUA, de 37,5 trilioane de dolari.
Între timp, agenţiile federale au început să facă planuri detaliate pentru cazul în care s-ar închide birourile ce desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, servicii pentru clienţi şi alte activităţi considerate neesenţiale. Mii de angajaţi ar fi trimişi acasă dacă Congresul nu ajunge la un acord înainte de expirarea termenului-limită.
Experţii în buget au avertizat că unii americani ar putea simţi deja consecinţele.
Având în vedere că rambursările Medicare pentru „îngrijirea medicală acută” la domiciliu ar putea fi întrerupte, pacienţii au nevoie să găsească unităţi de spitalizare, a arătat Jonathan Burks, specialist în sănătate la Bipartisan Policy Center. „Este o adevărată perturbare în acest moment”, a declarat el reporterilor marţi dimineaţă.
El a adăugat că rambursările Medicare pentru consultaţiile medicale la distanţă vor expira, de asemenea, la miezul nopţii.
Companiile aeriene au avertizat, la rândul lor, că un shutdown ar putea încetini zborurile, în timp ce Departamentul Muncii a declarat că nu va publica raportul lunar privind şomajul, un barometru al sănătăţii economice urmărit cu atenţie.
Administraţia pentru Întreprinderi Mici a declarat că va înceta să mai acorde împrumuturi, în timp ce Agenţia pentru Protecţia Mediului a declarat că va suspenda unele eforturi de curăţare a poluării.
Cu cât închiderea durează mai mult, cu atât impactul este mai mare.
Subvenţiile pentru locuinţe sociale destinate familiilor cu venituri mici ar putea fi reduse, iar unii operatori ai programelor de educaţie timpurie Head Start pentru copiii din familiile cu venituri mici ar putea înregistra întârzieri în primirea subvenţiilor, potrivit experţilor de la Bipartisan Policy Center.
TRUMP RECURGE LA UN VIDEO DEEPFAKE
O întâlnire la Casa Albă, luni, între Trump şi liderii Congresului nu a dus la niciun acord. Trump a reacţionat postând un videoclip deepfake cu imagini manipulate ale liderului democrat din Senat, Chuck Schumer, care părea să-i critice pe democraţi, în timp ce liderul democrat din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, stătea lângă el, cu un sombrero şi o mustaţă desenate grosolan pe faţă.
Trump just posted a racist AI deepfake: Hakeem Jeffries in offensive caricature + Chuck Schumer making racist, vulgar statements. This came hours after shutdown talks collapsed—48 hours before funding runs out. pic.twitter.com/Umi2POxVF1
— P a u l (@SkylineReport) September 30, 2025
Vorbind reporterilor în faţa Capitoliului SUA, Jeffries a răspuns la postarea lui Trump: „Data viitoare când ai ceva de spus despre mine, nu te eschiva prin intermediul unui videoclip rasist şi fals creat cu ajutorul inteligenţei artificiale. Când mă întorc în Biroul Oval, spune-mi-o în faţă”.
Orice acord de ultim moment ar trebui să fie aprobat şi de Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, care nu se va reuni până miercuri, după expirarea finanţării.
ADMINISTRAŢIA AMENINŢĂ CU ŞI MAI MULTE CONCEDIERI
Disponibilitatea lui Trump de a ignora legile privind cheltuielile adoptate de Congres a creat şi mai multă incertitudine de data aceasta, iar el a ameninţat că va extinde epurarea forţei de muncă federale dacă Congresul va permite închiderea guvernului.
În primăvară, el a ordonat agenţiilor federale să ia în considerare concedierea angajaţilor „neesenţiali” cărora, în mod normal, li s-ar fi ordonat să nu lucreze în timpul unui shutdown.
Trump a refuzat, de asemenea, să cheltuiască miliarde de dolari aprobate de Congres, determinând unii democraţi să se întrebe de ce ar trebui să mai voteze pentru orice legislaţie referitoare la cheltuieli.
Deşi republicanii controlează ambele camere ale Congresului, au nevoie de cel puţin şapte voturi democrate pentru a adopta legislaţia în Senat.
Pe lângă subvenţiile extinse pentru sănătate, democraţii au încercat, de asemenea, să se asigure că Trump nu va putea anula aceste modificări dacă ele vor fi promulgate.
Excluşi de la putere la Washington, democraţii sunt sub presiunea susţinătorilor lor frustraţi să obţină o victorie rară înaintea alegerilor intermediare din 2026, care vor determina controlul asupra Congresului pentru ultimii doi ani ai mandatului lui Trump. Presiunea în domeniul sănătăţii le-a dat şansa să se unească în spatele unei probleme care rezonează cu alegătorii.
Cu toate acestea, unii membri ai partidului s-au întrebat dacă merită să rişte o închidere a administraţiei. „Nu este vorba despre politică sau despre cine va fi învinuit pentru asta. Este vorba despre prejudiciul adus a milioane de americani”, a declarat reporterilor senatorul democrat John Fetterman din Pennsylvania.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.