Guvernul britanic are în vedere să introducă carantina obligatorie pentru cei sosiţi din străinătate în Regatul Unit, potrivit informaţiilor de sâmbătă din presa britanică, în ciuda presiunii crescute pentru a relaxa restricţiile impuse de lupta contra coronavirusului, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toate persoanele care sosesc cu avionul, vaporul şi trenul vor rămâne în izolare timp de două săptămâni. Excepţie fac cei care vin din Irlanda vecină, scrie Times. 

Verificări vor fi făcute la adresele respective şi sancţiunile posibile vor fi cu amendă de la 1.000 de lire sterline (1.100 de euro) până la expulzare, adaugă jurnaliştii britanici, care precizează că premierul Boris Johnson trebuie să anunţe această măsură duminică.         

BBC a anunţat că la sfârşitul lui mai ar trebui să intre în vigoare carantina, citând surse guvernamentale şi organismul transportatorilor aerieni  Airlines UK. 

"Nu vor exista schimbări spectaculoase peste noapte, vom fi foarte foarte prudenţi când relaxăm restricţiile actuale", a spus vineri ministrul Mediului George Eustice.

El a anunţat 626 de decese din cauza noului coronavirus, bilnaţul total fiind de 31.241. 

Guvernul autonom al Ţării Galilor a anunţat vineri modificări limitate. Galezii vor putea să iasă pentru a face exerciţii mai mult de o dată pe zi, fără a se îndepărta de locuinţă. Magazinele cu obiecte de grădinărit vor fi redeschise şi în curând şi bibliotecile. Dar populaţia este avertizată să continue să lucreze de la domiciliu pe cât posibil. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.