Guvernul american al lui Joe Biden, care doreşte să revină în Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nulear iranian, a impus primele sancţiuni unor oficiali iranieni, în numele apărării drepturilor omului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concret este vorba despre măsuri minore.

Doi membri din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, au interdicţia de a intra în Statele Unite, din cauza rolului pe care l-au jucat în interogări în forţă ale unor deţinuţi.

”Ne-am exprimat în mod clar îngrijorarea, la Consiliul Drepturilor Omului de la Geneva, azi (marţi) cu privire la abuzuri de care Guvernul iranian continuă să se facă vinovat faţă de cetăţenii săi, şi anume detenţia nedreaptă a prea multor persoane în condiţii deplorabile”, a anunţat marţi, într-un comunicat, secretarul de Stat Antony Blinken.

”Vom continua să avem în vedere toate mijloacele adecvate pentru ca cei care se fac vinovaţi de abuzuri şi atingeri aduse drepturilor omului în Iran să dea socoteală”, dă el asigurări.

Administraţia Biden vrea să revină în Acordul nuclear de la Viena, din care fostul preşedinte Donald Trump a retras Statele Unite în mai 2018, cu condiţia ca Teheranul să-şi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat.

În vederea acestui lucru, Guvernul american este necesar să ridice din nou sancţiunile economice, ridicate în baza acordului, pe care Trump le-a reimpus şi multimplicat începând din 2018.

Însă Washingtonul s-a angajat să continue să exercite presiuni asupa Iranului în alte domenii, inclusiv al drepturilor omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.