Candidatul surpriză la alegerile prezidenţiale din Guatemala, Bernardo Arevalo, care a fost ţinta unor tentative de excludere în timpul campaniei electorale, a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin, duminică, pe baza promisiunii de a pune capăt corupţiei, relatează AFP.
"Avem deja o tendinţă extrem de importantă", a declarat Irma Palencia, preşedinta Tribunalului Electoral Suprem (TSE), anunţând că Arevalo avea 59% din voturi după numărarea a 95% din voturile exprimate, faţă de 36% pentru rivala sa, fosta primă doamnă Sandra Torres.
Alegerile s-au desfăşurat fără a fi semnalate "incidente semnificative", a precizat anterior TSE, care a remarcat fără alte precizări o "rată de participare istorică".
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cei doi candidaţi, Bernardo Arevalo, în vârstă de 64 de ani, şi Sandra Torres, în vârstă de 67 de ani, se revendică amândoi de centru-stânga. Dar, în timp ce primul cristalizează speranţele de schimbare într-o ţară profund inegală, rivala sa este văzută ca reprezentând sistemul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.