Activista ecologistă Greta Thunberg a fost condamnată, de un tribunal de la Malmö, la plata unei amenzi în valoare de 1.500 de coroane suedeze (130 de euro) şi a scăpat de o condamnare la maximum şase luni de închisoare, rar aplicată, după ce a blocat, împreună cu alţi activişti, la jumătatea lui iunie, portul Malmö (sud), în semn de protest faţă de folosirea energiei fosile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Somată de către poliţie să părăsească locul, ea a refuzat să se supună atunci, potrivit cotidianului Sydsvenskan.

Înainte de proces, suedeza a insistat asupra caracterului ”legitim” al acţiunii sale şi a ”negat” orice delict.

După pronunţarea verdictului, reprezentanta luptei împotriva modificărilor climatice a denunţat aprig hotărârea justiţiei.

”Cu siguranţă că nu vom bate în retragere”, a declarat activista după anunţarea verdictului.

”Este absurd ca cei care acţionează conform datelor ştiinţifice, cei care blochează industria combustibililor fosili, să fie cei care să plătească preţul”, a declarat ea.

Alte şase persoane din cadrul organizaţiei care a organizat "Ta tillbaka framtiden" ("Reluarea înapoi a viitorului”) urmează să-şi afle pedepsele după această primă condamnare.

”Dacă tribunalul alege să ne vadă acţiunea ca pe un delict, o poate face, dar noi ştim că avem dreptul să trăim, iar industria combustibililor fosili ne blochează acest drept”, a denunţat o membră a grupului, Irma Kjellström.

Este pentru prima oară când Greta Thunberg este condamnată pentru una dintre acţiunile sale în forţă.

La 11 iulie, ea a îndemnat Parlamentul European (PE), la 11 iulie, la Strasbourg, să adopte o lege a restaurării naturii, un text adoptat cu un vot strâns.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.