Grecia este necesar să adopte măsuri mai stricte în lupta împotriva corupţiei, critică vineri Consiliul Europei, care constată într-un raport că Atena nu a pus în aplicare recomandările CoE în acest sens, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO) îndeamnă Grecia să-şi consolideze legislaţia penală, pentru a lupta mai eficient împotriva corupţiei, pentru că ea nu a pus în aplicare niciuna dintre cele patru recomandări Greco în acest subiect”, anunţă organul CoE în acest raport.

El critică de exemplu faptul că circumstanţele agravante legate de corupţie nu sunt în întregime acoperite de lege, atunci când justiţia se pronunţă asupra gravităţii şi sancţionării acestor infracţiuni şi că procurorii se pot abţine să urmărească infracţiuni de corupţie.

El îndeamnă Grecia ”să incrimineze de asemenea corupţia pasivă a agenţilor funcţiei publice, inclusiv judecătorii, membrii adunărilor, juraţii şi arbitrii, conform Convenţiei Penale privind Corupţia”.

Grecia a vrut, în iunie 2019, să declaseze de la statutul de infracţiune la cel de delict fapta corupţiei agenţilor publici şi să reducă astfel sancţiunile aplicate, aminteşte CoE.

În urma unor discuţii cu Greco şi OCDE, Atena a dat înapoi şi a recalificat fapta drept infracţiune, în noiembrie 2019, precizează organizaţia.

”Această modificare juridică (din noiembrie 2019) este un lucru bun, însă alte consecinţe au rămas. De exemplu, circumstanţele agravante ar trebui să fie în mod real hotărâtoare în stabilirea sancţionării cazurilor de corupţie, însă în cazul infracţiunilor de corupţie de dinainte de modificarea din noiembrie 2019 se aplică legislaţia şi sancţiunile cele mai blânde”, reproşează Greco.

Infracţiunile de corupţie care pot scăpa urmăririi este necesar să fie ”strict limitate” ca amploare şi să rămână ”cazuri excepţionale şi minore”, recomandă organul.

Greco este un organ al CoE care vizează o îmbunătăţire a capacităţii statelor membre în lupta împotriva corupţiei.

Din el fac parte cele 47 de state membre CoE, dar şi Belarusul, Kazahstanul şi Statele Unite.

Grecia urmează să prezinte un nou raport cu privire la măsurile pe care  le ia în lupta împotriva corupâiei până la sfârşitul lui octombrie 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.