Grecia negociază cu Franţa şi cu alte ţări în vederea achiziţionării unor echipamente militare cu care să-şi consolideze armata, într-un context de tensiuni tot mai puternice cu mize energetice în estul Mării Mediterane, a declarat marţi un oficial din Guvernul de la Atena pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul grec al Finanţelor a anunţat luni că Grecia este pregătită să investească în achiziţia de armament şi alte mijloace care să contobuie, în opinia sa, la creşterea ”forţei de disuasiune”, după ani de restricţii ale cheltuielilor în domeniul Apărării.

”Ne aflăm în discuţii cu Franţa şi nu doar cu Franţa pentru a creşte potenţialul Apărării ţării noastre”, a declarat marţi un oficial din cadrul Guvernului.

”În acest context, noi discutăm despre cumpărarea unor avioane”, a continuat el, precizând că nu s-a luat vreo decizie finală.

Presa greacă a dezvăluit luni că Atena a acceptatsă achiziţioneze 18 avioane de vânătoare de tip Rafale, fabricate de grupul francez Dassault.

”Nu există un acord, aşa cum scriu mai multe publicaţii. Cu toate acestea, există discuţii despre un anumit număr de subiecte”, a declarat o sursă din guvernamentală franceză, fără să ofere detalii.

Tensiunile între Grecia şi Turcia - ambele membre NATO -, în centrul cărora se află, între altele, resurse de hidrocarburi, s-au intensificat după ce Ankara a trimis o navă de prospecţie într-o zonă contestată în estul Mării Mediterane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.