State membre UE, în frunte cu Germania, care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, acuză Parlamentul European (PE) de faptul că pune în pericol planul de relansare economică post-coronavirus încheiat cu dificultate de către Cei 27, din cauză că eurodeputaţii vor să condiţioneze alocarea fondurilor de respectarea statului de drept, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fără un acord general rapid între Consiliul (European, care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European” asupra cadrului bugetar aferent perioadei 2021-2027, ”riscăm să întârziem planul de ralansare”, a avertizat vineri, într-o declaraţie transmisă presei, ambasadorul german la UE Michael Clauss.

”Sunt extrem de îngrijorat să văd că negocierile avansează, în acest moment, mult prea încet. Trebuie să accelerăm puternic negocierile”, îndeamnă ambasadorul, care precizează că statele le propun eurodeputaţilor să muncească ”în weekenduri”.

În urma unui summit-maraton de patru zile, Cei 27 au ajuns în iulie la un acord asupra unui plan de relansare economică în valoare de 750 de miliarde de euro, în cadrul bugetului european aferent perioadei 2021-2027, care se află în curs de negociere şi care ar urma să intre în vigoare în ianuarie.

În ceea ce priveşte bugetul pluarianual al UE, PE consideră că suma acestuia este larg insuficientă.

Eurodeputaţii cer, de asemenea, garanţii în vederea creării unor noi surse de venit ale Uniunii - taxa digitală, piaţa carbonului.

Dar PE cere mai ales ca subvenţiile europene să fie condiţionate de respectarea de către statele membre UE a statului de drept - independenţa justiţiei, libertatea presei -, vizând astfel în primul rând Ungaria şi Polonia.

Este vorba despre o ”linie roşie” pentru conducătorii principalelor partide europene.

Or ”cadrul bugetar şi fondurile de relansare sunt din punct de vedere politic şi tehnic inseparabile (...). Timpul presează”, trage un semnal de alarmă Michael Clauss.

”Dacă eurodeputaţii nu adoptă prin vot bugetul, totul eşuează, iar planul de relansare este pus în pericol. Nu există relansare fără cadrul bugetar. Elementele planului de salvare a UE sunt luate ostatice de către aleşi”, declară un diplomat european pentru AFP.

Statele UE arată cu degetul voinţa PE, însă problema legării bugetului de statul de drept creează de mult timp disensiuni între Cei 27. Ungaria, mai ales, se opune aprig.

”Noi ne aflăm în discuţii intense cu toate statele. Negocierile sunt extrem de complicate”, recunoaşte Michael Clauss, anunţând că Berlinul, care deţine până în decembrie preşedinţia semestrială a UE, va prezenta ”în curând” o propunere în vederea unei orientări şi mai puternice către un mecanism de sancţionare a abuzurilor fondurilor europene.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.