Preşedinţii german şi israelian şi-au exprimat miercuri îngrijorarea faţă de o resurgenţă în Europa a ”vechilor demoni” ai antisemitismului, la o comemorare a eliberării lagărului Auschwitz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Credeam că vechii demoni dispar în timp. Însă nu, spiritele malefice ale trecutului apar acum sub noii aspecte”, şi-a exprimat emoţia preşedintele german Frank-Walter Steinmeier într-un discurs, în Bundestag (Camera Deputaţilor).

Omologul său israelian Reuven Rivlin a avertizat, într-un ecou, împotriva unui ”antisemitism urât şi extrem (care) planează asupra întregii Europe, de la extrema dreaptă la extrema stângă”.

”Europa este azi vizată de demonii trecutului”, a avertizat el.

După ceremoniile de la Yad Vashem în israel şi apoi în fostul lagăr nazist Auschwitz-Birkenau, la care au  participat numeroşi lideri, cei doi şefi de stat s-au exprimat solemn în faţa deputaţilor germani şi membrilor Guvernului Angelei Merkel reuniţi.

”Mi-ar plăcea să spun cu convingere, mai ales în faţa invitatului nostru din Israel, că «noi, germanii, am îneţeles»”, a declarat preşedintele german, care deţine un rol esenţialmente onorific, dar a cărui voce este influentă în Germania.

”OTRAVĂ”

”Însă cum să spun asta, în timp ce ura se răspândeşte, otrava naţionalismului se infiltreză din nou în dezbateri, chiar aici”, a tunat el, în prezenţa deputaţilor de extremă dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD).

Această mişcare a irupt spectaculos, în ultimii ani, în peisajul politic. Mai multe dintre cadrele sale militează în mod deschis în favoarea sfârşitului culturii swpăşirii germane a crimelor celui de-al III-le Reich.

Steinmeier a dat exemple recente din Germania, de la atacul vizând o sinagogă la Halle în ziua de Yom Kippur, la ameninţările cu moarte primite de singurul deputat de culoare, Karamba Diaby, şi până la insultele şi scuparea pe stradă a evreilor care poartă kippa.

”Ceea ce mă îngrijorează este că înţelegem mai bine trecutul decât prezentul”, a dat asigurări Steinmeier.

Omologul său israelian, al doilea şef de stat evreu, după Shimon Peres, în 2010, care se exprimă în Bundestag în această zi dedicată în Germania comemorării victimelor nazismului, a făcut la rândul său o constatare alarmantă.

El a apreciat că nu vede în prezent riscul repetării exterminării evreilor comise de nazişti, însă Rivlin a îndemnat la luptă împotriva ”amorsării acestui nou antisemitism” care se hrăneşte cu discursul ”purtităţii rasei” şi ”naţionalismului”.

PLECARE MASIVĂ A EVREILOR?

Germania, la fel ca alte ţări europene, se confruntă cu o recrudescenţă a agresiunilor rasiste şi antisemite.

Ele au crescut astfel în 2018 cu aproape 20% faţă de 2017, potrivit statisticilor poliţiei. Mişcarea neonazistă se află la originea unei bune părţi dintre ele.

Luni, în plină comemorare a eliberării lagărelor, un steag israelian a fost ridicat pe coşul unei uzine dezafectate la Leipzig, evocând coşurile cuptoarelor crematoriilor.

Această intensificare a actelor antisemite alimentează o temere a Guvernului cu privire la o plecare ”masivă” a evreilor din Germania.

Un evreu din doi a luat deja în calcul săplece din ţară, a avertizat duminică ministrul de Externe Heiko Maas, precizând că insulte şi atacuril antisemite au loc zilnic în Germania.

Acest dosar ar fi astfel o prioritate a Germaniei, care preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE) în iulie şi preşedinţia Consiliului Europei (CoE) în noiembrie.

Guvernul Angelei Merkel intenţionează, de asemenea, să ia măsuri în vederea unei pedepsiri mai dure a antisemitismului prin obligarea reţelelor de socializare să semnaleze mesaje de ameninţare cu moartea şi să protejeze mai bine aleşii.

Această din urmă măsură a fost decisă după asasinarea în iunie a unui ales local, Walter Lübcke, al cărei presupus autor provine din rândul mişcării neonaziste. Mai mulţi alţi aleşi sunt victime ale intimidării şi unor ameninţări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.