Parchetul federal german a anunţat luni că a deschis o anchetă cu privire la atentatul de la Paris, în care o turistă germano-filipineză a fost ucisă de către un francez cunoscut drept un islamist radical, care suferă de probleme psihiatrice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am deschis o anchetă”, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a parchetului federal german, confirmând o dezvăluire a revistei Der Spiegel.

Ancheta germană, justificată de naţionalitatea germană a victimei, urmează să se desfăşoare în paralel cu ancheta franceză, încredinţată Parchetului Naţional francez Antiterorist (PNAT).

SCHOLZ, ”BULVERSAT”

Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat duminică ”bulversat de atacul terorist de la Paris în care a fost ucis un german şi în care au fost rănite mai multe persoane”.

Un francezo-iranian, Armand R., în vârstă de 26 de ani, a fost arestat după atac, care s-a soldat cu moartea unei tinere turiste germano-filipineze şi rănirea altor două persoane, sâmbătă, către ora locală 21.30 (22.30, ora României), în apropierea Podului Bir-Hakeim, în arondismentul al XV-lea, cu câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice (JO) de vară, prevăzute în capitala franceză în perioada 26 iulie-11 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.