Guvernul britanic a anunţat joi nominalizarea lui Gavin Williamson, în vârstă de 41 de ani, în funcţia de ministru al Apărării, în locul lui Michael Fallon, care a demisionat într-un val de scandaluri de hărţuire sexuală care zguduie clasa politică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ales deputat prima oară în 2010, Williamson era, până la niminalizare, însărcinat cu impunerea respectării disciplinei parlamentare în Partidul Conservator în cursul voturilor în Parlamentul de la Westminster.

El îl va înlocui pe Michael Fallon, în vârstă de 65 de ani, aflat în post din iulie 2016.. Acest membru cu greutate în Guvern şi un apropiat al premierului Theresa May a demisionat miercuri, după ce a fost acuzat că şi-a pus mâna pe genunchiul unei jurnaliste la un dineu, în timpul Congresului Partidului Conservator în 2002.

”Recunosc că în trecut nu m-am aflat la înălţimea normelor înalte cerute în forţele armate pe care am onoarea să le reprezint”, a declarat el anunţându-şi plecarea.

Alţi doi miniştri au fost acuzaţi de hărţuire, iar acuzaţiile s-au multiplicat împotriva unor parlamentari în urma scandalului Harvey Weinstein, un producător american acuzat de violuri, agresiuni sexuale şi hărţuire sexuală.

Vicepremierul Damian Green este acuzat de o fostă activistă din partidul Conservator că i-a pus mâna pe genunchi în timpul unei întâlniri într-un pub, în 2015, şi că i-a trimis un SMS ”sugestiv”, acuzaţii pe care le respinge.

Secretarul de stat însărcinat cu comerţul internaţional Mark Garnier a recunoscut că i-a pus secretarei sale o poreclă cu conotaţii sexuale şi că i-a cerut să-i cumpere ”sex toys”.

În plus, o membră a Partidului laburist, Bex Bailey, a declarat că a fost victima unui viol comis de alt membru al partidului, mai în vârstă şi mai experiemntat ca ea, în cursul unui eveniment organizat de către familia sa politică în 2011, pe când avea 19 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.