Gărzile Revoluţionare ale Iranului au transmis vineri Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite să respecte „liniile roşii” ale Teheranului sau să fie pregătite să suporte consecinţele, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iranul a acuzat Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite că au finanţat cele cinci persoane care au atacat o paradă militară în Iran săptămâna trecută, ucigând 25 de persoane, printre care 12 membri ai Gărzilor Revoluţionare.

„Dacă ne încălcaţi liniile roşii, le vom încălca şi noi pe ale voastre, cu siguranţă. Ştiţi ce furtună poate crea naţiunea iraniană”, a declarat generalul Hossein Salami, conform agenţiei Fars.

Salami a precizat, într-un discurs la Teheran: „Opriţi aceste tensiuni şi comploturi. Nu sunteţi invincibili. Staţi într-o casă din sticlă şi nu puteţi face faţă răzbunării naţiunii iraniene... Ne-am arătat că ne putem controla”.

Salami a transmis şi Statelor Unite să „nu mai susţină teroriştii sau vor plăti preţul”.

Iranul a acuzat Statele Unite că susţin atacatorii de la parada militară. Washingtonul a negat că ar avea vreo legătură cu atacul.

Gărzile Revoluţionare au promis că „se vor răzbuna mortal şi memorabil” pentru atacul de sâmbătă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.