Franţa va începe o deschidere treptată a frontierelor sale externe Schengen începând de la 1 iulie, au anunţat, vineri, miniştrii de externe, Jean-Yves Le Drian, şi de interne, Christophe Castaner.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată în conformitate cu recomandările Comisiei Europene prezentate joi şi "această deschidere se va efectua în mod progresiv şi diferenţiat potrivit situaţiei sanitare din diferitele ţări terţe şi în conformitate cu modalităţile care vor fi stabilite la nivel european până la acea dată", au precizat cei doi miniştri, informează leparisien.fr.

În ceea ce priveşte frontierele interne europene, cei doi au confirmat că Franţa va ridica la 15 iunie, ora 00.00, toate restricţiile de circulaţie impuse pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Persoanele provenind din spaţiul european (state membre ale Uniunii Europene, precum şi Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Elveţia şi Vatican) vor putea să intre pe teritoriul Franţei fără restricţii, cu excepţia Spaniei şi Marii Britanii. Deoarece aceste ultime două ţări aplică restricţii, Franţa va continua să aplice reciprocitatea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.