Franţa şi Mali şi-au suspendat eliberarea de vize cetăţenilor lor de către serviciile consulare de la Bamako şi Paris, iar Parisul a plasat întregul Mali şi Bamako într-o zonă roşie, în care îşi sfătuieşte cetăţenii să nu călătorească, în contextul unor tensiuni bilaterale şi regionale puternice, declară surse diplomatice AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Franţa a suspendat emiterea de vize la începutul săptămânii, după care a plasat întregul Mali, inclusiv capitala, într-o zonă roşie în care ”călătoriile nu sunt recomandate în mod oficial”.

Ministerul de Externe din Mali a anunţat că a aflat despre această clasare ”cu surprindere”, miercuri seara târziu, pe reţele de socializare.

El a decis să răspundă cu aceeaşi monedă prin serviciile competente de la Paris, ”prin aplicarea reciprocităţii”.

”În contextul actual de tensiuni regionale puternice, orice deplasare în Mali este oficial nerecomandată. Cetăţenii francezi din Mali sunt îndemnaţi la cea mai mare vigilenţă”, anunţă pe site Ministerul francez de Externe, într-o actualizare, luni, a sfaturilor de călătorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.