NATO nu poate să practice o ”politică a struţului” faţă de acţiunile Turciei în Libia, împotriva kurzilor sau, recent, împotriva unei nave franceze sub comandamentul Alianţei Nord-Atlantice, a denunţat miercuri, sub protecţia anonimatului, un oficial de la Ministerul francez al Armatelor, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ne-am confruntat deja cu lucruri complicate în Alianţă. Există mijloace să le depăşim, însă nu putem practica politica struţului şi nu putem pretinde că nu există o problemă turcă, în prezent, la NATO”, a denunţat acest oficial sub protecţia anonimatului.

”Trebuie să o vedem, să o spunem şi să o tratăm”, a continuat sursa citată, denunţând ”un comportament agresiv” al Marinei turce faţă de o navă franceză aflată într-o misiune NATO.

”Acesta este un act în niciun caz amical. Nu putem accepta ca un aliat să se comporte astfel împotriva unei nave NATO, sub comandament NATO, într-o misiune NATO”, a subliniat sursa citată.

Turcia, situată în flancul de est al NATO, intervine militar în Libia, în susţinerea Guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de comunitatea internaţională, împotriva unei ofensive a mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om în estul Libiei.

Această susţinere turcă şi cea a Rusiei a lui Haftar provoacă îngrijorări la ONU şi ţărilor angajate în ultimii ani într-o mediere vizând scoaterea ţării din haosul războiului civil şi în vederea unui armistiţiu durabil între cele două tabere rivale.

”Noi nu dorim o escaladare în Libia, însă vedem bine livrări de armament şi aceste vapoare care circulă între porturi turceşti şi Misrata şi care sunt însoţite uneori de fregate turceşti”, a subliniat sursa citată.

”Noi nu vedem cum poate conduce acest lucru la o dezescaladare” şi contribui la eforturi de pace”, a adăugat ea. ”Nu putem accepta aceste încălcări ale embargoului asupra armamentului cu nave care folosesc indicative NATO. nu este acceptabil în ochii noştri”.

Alt subiect de tensiuni este blocarea de către Turcia, de mai mulţi ani, a unui Plan NATO de Apărare a ţărilor baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - şi Poloniei.

Ankara îşi condiţionează această susţinere de o recunoaştere de către statele membre NATO a rebelilor siriano-kurzi din cadrul Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG) drept o organizaţie teroristă.

”Turcia ţine ostatică promulgarea acestor planuri”, a denunţat sursa franceză citată. ”Le datorăm solidaritatea noastră partenerilor noştri şi aliaţilor noştri orientali şi nu este acceptabil să se blocheze aceste planuri”.

ANKARA DENUNŢĂ POLITICA ”OSBSCURĂ” A FRANŢEI ÎN LIBIA

Pe de altă parte, Turcia a respins dur, marţi, critici ale Franţei cu privire la rolul pe care i-l reproşează că-l joacă în Libia, care ilustrează, consideră Ankara, ”obscura şi inexplicabila” politică franceză în această ţară.

Parisul a denunţat luni drept ”inacceptabilă” susţinerea militară a Turciei a GNA împotriva forţelor lui Haftar.

”Susţinerea pe care Franţa a oferit-o puciştilor şi hoţilor lui Haftar, care caută să impună un regim autoritarist prin răsturnarea Guvernului legitim şi care a anunţat în mod deschis că nu vrea o soluţie politică, a exacerbat criza din Libia”, a denunţat Ministerul turc de Externe.

”Este inacceptabil ca un aliat în NATO să se comporte în acest fel”, condamna ministerul.

Potrivit unei surse de la Palatul Elysée, Franţa vrea ca statele membre NATO, din care Turcia face parte, să discute rolul tot mai ”agresiv” al Ankarei în Libia.

Miniştrii Apărării din NATO participă miercuri şi joi la o reuniune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.