Guvernul francez îşi clarifică poziţia după declaraţiile şefului Statului Major al Armatei (CEMA), generalul Fabien Mandon, care au stârnit o polemică aprinsă, după ce acesta i-a avertizat pe francezi că trebuie să fie pregătiţi şi de eventualitatea de a-şi pierde copiii într-un eventual război cu Rusia.
„Copiii noştri, în sensul pe care îi înţelegem noi, nu vor merge să lupte şi să moară în Ucraina”, a precizat vineri dimineaţă la TF1 Maud Bregeon, purtătoarea de cuvânt a guvernului, relatează Le Figaro. „Avem o armată profesionistă”, a adăugat ea.
Marţi, în faţa congresului primarilor din Franţa, generalul Fabien Mandon a sugerat o posibilă confruntare armată cu Rusia în următorii ani. El a considerat necesar ca ţara să-şi recâştige „puterea sufletească” de a accepta că trece prin rău pentru a-şi „proteja identitatea” şi a spus că trebuie să fie pregătită să „accepte pierderea copiilor săi”.
„Este necesar să punem aceste declaraţii în context”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon. „El se referă la toţi acei copii ai naţiunii care sunt angajaţi în armata franceză”, a asigurat ea, după ce a reamintit că puţin mai puţin de 60 de soldaţi au căzut la datorie în operaţiuni externe începând din 2017.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului a făcut apel la forţele politice să „dea dovadă de consideraţie” faţă de CEMA, într-o aluzie transparentă la declaraţiile lui Jean-Luc Mélenchon, liderul extremei stânga din Franţa, care a afirmat pe X că „nu este rolul lui să invite primarii sau pe oricine altcineva la pregătiri de război decise de nimeni”.
Maud Bregeon a reacţionat, de asemenea, la declaraţiile primarului din Nisa, Christian Estrosi, care a cerut mobilizarea armatei în lupta împotriva traficului de droguri. „Nu este prerogativa armatei”, a răspuns ea. „Pentru asta avem poliţia naţională, jandarmeria, justiţia”, a arătat ea. Purtătoarea de cuvânt a guvernului a recunoscut totuşi „similitudini” între terorism şi traficul de droguri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








