Franţa - 474 de persoane, dintre care 183 de minori, reţinute pentru provocarea unor incendii de la începutul lunii iulie

Franţa - 474 de persoane, dintre care 183 de minori, reţinute pentru provocarea unor incendii de la începutul lunii iulie

Nouă din zece incendii sunt provocate de activităţi umane, în timp ce fulgerele reprezintă o mare parte din cele 10% cazuri rămase. Cele mai mari incendii produse în acest sezon în Franţa au cauze accidentale, potrivit primelor elemente ale anchetelor, informează AFP. De la începutul verii, 474 de persoane au fost reţinute în legătură cu incendii provocate intenţionat sau accidental, potrivit unui bilanţ al Ministerului francez de Interne. Printre acestea se numără 183 de minori, inclusiv un adolescent de 15 ani pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendiul care a provocat moartea a doi pompieri în luna iulie, la Mérignac (Gironde), potrivit unei surse apropiate dosarului.

Nouă din zece incendii sunt legate de comportamentul uman, fulgerele reprezentând o mare parte din cele 10% de cazuri rămase. Cele mai mari incendii din acest sezon în Franţa sunt de origine accidentală, potrivit primelor informaţii rezultate din anchete.
„Ajunse la capătul puterilor”, în condiţiile în care se confruntă cu un sezon record de incendii, sindicatele pompierilor profesionişti au fost primite joi de ministrul de Interne, Laurent Nuñez, căruia i-au solicitat mai multe resurse.
„Foarte dezamăgite” de această întâlnire, sindicatele au făcut apel la mobilizare la sfârşitul lunii septembrie.

Patru departamente se aflau vineri la cel mai ridicat nivel de „pericol de incendiu” – Mayenne, Deux-Sèvres, Indre-et-Loire şi Indre –, iar alte 57 se aflau la nivelul „ridicat”, cu o treaptă mai jos, potrivit sistemului francez de avertizare privind riscul de incendii forestiere.

 
 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor