Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn (DSK) se declară un ”brexiter”, în pofida faptului că a pledat în favoarea construcţiei europene, relatează The Huffington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi-e teamă că Europa de azi este pe cale să treacă în divizia a doua”, spune DSK, care nu mai vorbeşte public, dar care surprinde prin aceste ultime declaraţii.

”Este foarte bine că englezii îşi fac drumul de partea lor”, a declarat pentru JDD, în marja unei conferinţe la Marrakech, apreciind că britanicii nu au acţionat întotdeauna în favoarea sănătăţii Uniunii Europene (UE). ”O bună parte a dificultăţii construirii Europei de 40 de ani este legată de prezenţa prietenilor noştri britanici, care nu au vrut niciodată să intre în horă”, afirmă el.

În acest context, fostul favorit în alegerile prezidenţiale franceze din 2012 consideră că ieşirea Marii Britanii din UE poate fi o şansă pentru Franţa, dar şi pentru UE cu care este dur.

Departe de discursurile politice care fac din Europa un element central în discuţii geopolitice mondiale, DSK apreciază că importanţa UE este tot mai slabă.

”Ceea ce văd eu azi mă disperă un pic, pe mine care mi-am consacrat mult din viaţă acestei activităţi. Mă tem ca Europa de azi să nu fie pe cale să treacă în divizia a doua”, deplânge el.

Este o situaţie cu atât mai dificil de acceptat, cu cât ”marea ideea a Europei, la naşterea sa”, era, potrivit lui DSK, ”ca tocmai prin uniunea sa să fie unul dintre jucătorii acestei lumi multipolare”.

În ceea ce priveşte alte puteri, fostul director FMI apreciază că războaiele comerciale ale Chinei şi Statelor Unite ridică probleme ”considerabile”, în pofida faptului că au la bază o ”parte de teatru”.

Ele cresc rivalitatea şi totodată inegalităţile ”prin mişcări de protest legitime pe care antrenează acest lucru”, consideră el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.