Industria căruţelor trase de cai din Central Park, simbol al oraşului New York, se apropie de sfârşit, după ce primarul Zohran Mamdani şi preşedintele Consiliului Municipal, Julie Menin, au ajuns la un acord privind o lege care vizează interzicerea plimbărilor cu căruţa, potrivit CNN.
Menin urmează să supună proiectul de lege la vot în cadrul Consiliului Local la sfârşitul acestei luni, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN. Interdicţia, care va fi implementată în etape, va intra în vigoare la 1 iunie 2028, conform unei copii a proiectului de lege analizate de CNN.
Măsura vine după ani de critici din partea apărătorilor drepturilor animalelor, care susţin că acei cai sunt suprasolicitaţi, se sperie uşor şi trăiesc în grajduri inadecvate, iar vizitiii încalcă regulamentele municipale. Proprietarii de cai şi trăsuri au negat aceste acuzaţii, susţinând că animalele sunt îngrijite corespunzător, iar grajdurile respectă normele în vigoare.
”Am colaborat îndeaproape cu Consiliul Municipal, partenerii sindicali, vizitiii, apărătorii bunăstării animalelor şi liderii comunităţii pentru a asigura o tranziţie echitabilă care să protejeze lucrătorii şi, în acelaşi timp, să pună capăt definitiv circulaţiei trăsurilor trase de cai în Central Park”, a declarat într-un comunicat Sneha Choudhary, purtătoare de cuvânt a Primăriei.
”New Yorkers for Clean, Livable and Safe Streets”, un grup care militează pentru această interdicţie de mai mulţi ani, precum şi două administraţii ale primăriei, au afirmat că acordul va pune în sfârşit capăt ”plimbărilor cu trăsuri trase de cai, care sunt crude şi periculoase”.
”Acest moment le aparţine susţinătorilor şi militanţilor care au petrecut ani de zile luptând alături de NYCLASS pentru a proteja caii şi oamenii de pe străzile oraşului nostru”, a declarat Edita Birnkrant, directoarea executivă a NYCLASS, într-un comunicat.
Elanul pentru interzicerea acestei atracţii vechi de un secol a fost reînnoit în urma decesului turistului Romanch Mahajan, în vârstă de 18 ani, care a murit după ce a fost aruncat dintr-o trăsură trasă de cai scăpată de sub control în Central Park, vara trecută.
Se crede că Mahajan este prima persoană care a murit într-un accident cu o trăsură de când aceste plimbări au fost introduse, cu mai bine de 150 de ani în urmă, potrivit sindicatului din acest sector şi organizaţiei Central Park Conservancy, care administrează parcul.
”Moartea tragică şi care putea fi prevenită a tânărului Romanch Mahajan, în vârstă de 18 ani, a arătat clar că situaţia actuală nu mai este acceptabilă”, a declarat Menin într-un comunicat. ”Trăsurile trase de cai fac parte de mult timp din istoria oraşului New York, dar într-un Central Park din ce în ce mai aglomerat, această tradiţie a devenit o ameninţare tot mai mare la adresa siguranţei publice. Săptămâna viitoare, Consiliul va lua măsuri decisive prin votarea Legii lui Romanch pentru a proteja newyorkezii, vizitatorii şi chiar caii înşişi”, a arătat ea.
Consilierul Chris Marte, principalul iniţiator al proiectului de lege, a declarat pentru CNN că legislaţia are în prezent 29 de co-iniţiatori. Marte a afirmat că se aşteaptă ca proiectul de lege să treacă fără probleme prin consiliu şi să obţină majoritatea voturilor.
Marte a precizat că negocierile de ultim moment dintre Consiliul Municipal şi primărie au contribuit, de asemenea, la includerea unei prevederi care descrie ce se va întâmpla cu caii odată ce această industrie va fi eliminată treptat. Proprietarii de cai vor fi obligaţi să notifice Biroul Primarului pentru Protecţia Animalelor înainte de a se debarasa de animale, iar proiectul de lege interzice în mod explicit ca caii să fie vânduţi sau transferaţi pentru sacrificare sau pentru a fi folosiţi în altă afacere care implică trăsuri trase de cai.
Decizia de a interzice această practică reprezintă o lovitură pentru Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi (TWU) Local 100, sindicatul care îi reprezintă pe vizitii. De ani de zile, sindicatul susţine că angajaţii săi vor rămâne fără un mijloc de a-şi câştiga existenţa. În ultimii ani, pe măsură ce criticile la adresa industriei s-au intensificat, sindicatul a sporit măsurile de formare şi siguranţă pentru vizitii.
”Proiectul de lege al preşedintelui Consiliului Menin nu oferă nicio măsură economică semnificativă de sprijin pentru lucrători. Acesta prevede doar că municipalitatea ar trebui să elaboreze un plan de tranziţie pentru lucrători până în aprilie 2027 şi să includă măsuri ineficiente, precum târguri de locuri de muncă şi consiliere profesională”, a declarat într-un comunicat John Samuelsen, preşedintele Sindicatului Internaţional al Lucrătorilor din Transporturi. ”Preşedintele Consiliului Menin a folosit moartea tragică a unui turist pentru a inventa o criză de siguranţă publică. Este un oportunism politic ruşinos, iar Zohran nu ar trebui pur şi simplu să fie de acord cu asta, mai ales când mijloacele de trai ale familiilor de imigranţi sunt distruse. Întreaga situaţie este condamnabilă”, a arătat el.
În cadrul negocierilor, Mamdani şi Menin au ajuns, de asemenea, la un acord privind includerea unui ”cadru de tranziţie pentru industrie”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al lui Menin. Acest cadru va impune municipalităţii să elaboreze un plan menit să ajute lucrătorii să treacă la noi locuri de muncă.
Conform unei copii a legislaţiei, analizată de CNN, Mamdani va desemna o agenţie municipală însărcinată cu implementarea tranziţiei şi va oferi potenţiale locuri de muncă şi formare profesională în cadrul diferitelor agenţii, inclusiv Comisia pentru Taxiuri şi Limuzine din New York, MTA, NYC Transit, Autoritatea Portuară, precum şi în sectoarele ospitalităţii şi turismului.
