Un fost colaborator, Jian Guo, al lui Maximilian Krah, un membru sulfuros al extremei drepte germane, a fost condamnat marţi la patru ani şi nouă luni de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Chinei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Începând din septembrie 2019 şi până la arestarea sa, în aprilie 2024, Jian Guo - de naţionalitate germană - era unul dintre asistenţii parlamentari ai fostului eurodeputat german Maximilian Krah.

Maximilian Krah, un membru al aripii radicale a Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), principalul partid în opoziţie în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), este vizat, la rândul său, într-o anchetă de corupţie şi spălare de bani în legătură cu China.

Potrivit parchetului, Jian Guo s-a folosit de funcţia sa de asistent pentru a transmite peste 500 de documente aparţinând Parlamentului European (PE) - inclusiv unele clasate ca deosebit de sensibile.

Pedeapsa la care a fost condamnat marţi este mai mică decât cea cerută de parchet - de şapte ani şi jumătate de închisoare.

Tribunalul din Dresda a găsit-o, de asemenea, vinovată de spionaj pe o complice a lui Jian Guo.

Această cetăţeană chineză, desemnată drept Yaqi X., a fost condamnată la un an şi nouă luni de închisoare - cu suspendare.

La începutul procesului, ea a recunoscut că a furnizat informaţii despre zboruri şi încărcături de pe Aeroportul Leipzig/Halle (est), unde muncea la o întreprindere de servicii logistice.

Şi pedeapsa pronunţată împotriva lui Yaqi X. este mai mică decât cea cerută de parchet, care a cerut ca chinezoaica să fie condamnată la doi ani şi nouă luni de închisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.