Fosta actriţă americană porno Stormy Daniels prezintă, într-un documentar difuzat luni, versiunea sa a unei presupuse relaţii cu Donald Trump, în 2006, care a condus în aprilie la un proces penal împotriva fostului preşedinte american, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul Stormy, difuzat pe platforma Peacock a grupului NBCUniversal, spune timp de aproape două ore, cu ajutorul unor montaje ale unor interviuri şi imagini de arhive, povestea lui Stephanie Clifford.

Această fostă stripteuză şi actriţă de filme pornografice supranumită Stormy Daniels a devenit o celebritate din cauza consecinţelor judiciare şi politice ale unei legături cu Donald Trump.

Miliardarul neagă orice relaţie cu ea.

”Când l-am cunoscut pe Trump (în 2006), îmi spunea că nu voia să fie preşedinte niciodată”, povesteşte Clifford în fragmente din acest documentar realizat de către Sarah Gibson şi produs de către Erin Lee Carr, regizoarea unui film despre cântăreaţa Britney Spears.

”Însă Trump avea să obţină apoi nominalizarea Partidului Republican” în alegerile prezidenţiale din 2016, ”iar atunci a început tot rahatul”, declară această femeie născută la Bâton-Rouge, în Louisiana, în urmă cu 45 de ani.

”Tot ceea ce aveam de făcut era să semnez un petic de hârtie pentru a păstra tăcerea”, continuă ea în timp ce este difuzată o imagine a unui document care ordonă plata a 130.000 de dolari, la data de 27 octombrie 2016, chiar înainte de scrutinul prezidenţial în care republicanul Donald Trump a înfrânt-o pe democrata Hillary Clinton.

AMÂNAREA PROCESULUI

După ani de instrucţie penală şi inculparea istorică, în martie 2023, a lui Donald Trump, un judecător de la New York a amânat vineri până la jumătatea lui aprilie procesul care urma să înceapă la 25 martie în acest dodar de plăţi ascunse.

Fostul preşedinte al Statelor Unite a pledat nevinovat de acuzaţii de ”machiere” a conturilor imperiului său imobiliar, Trump Organization, cu scopul de a ascunde cei 130.000 de dolari plătiţi lui Clifford prin intermediul fostului avocat al lui Trump Michael Cohen, devenit inamicul său jurat.

Potrivit procurorilor din New York şi lui Stormy Daniels, ea trebuia să păstreze tăcerea asuprsa unei relaţii sexuale comsimţite pe care ar fi avut-o în vara lui 2006 cu cel care avea să se intaleze la Cass Albă zece ani mai târziu şi care era deja căsătorit cu Melania Trump.

În acest scandal care a izbucnit în 2018, Donald Trump este inculpat de 34 de fraude contabile, care sunt pedepsite cu maximum patru ani de închisoare în cazurile cele mai grave.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.