Parlamentul finlandez a ratificat marţi, cu o majoritate de două treimi, în pofida opoziţiei Partidului Finlandez (naţionalişti, populişti), planul european de relansare postcovid în valoare de 750 de miliarde de euro, menit să înfrunte consecinţele economice ale pandemiei covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Finlanda este al 22-lea stat membre UE care dă undă verde planului.

În aprilie, Parlamentul finlandez a semănat panica la Bruxelles, după ce deputaţi au decis ca ratificarea planului să aibă loc cu o majoritate calificată de două treimi, făcând mai dificilă unda verde a Helsinki şi deschizând scenariul unei blocări a acordului.

Până la urmă, 134 dintre cei 200  de deputaţi finlandezi au adoptat planul, de teama unor represalii europene, în cazul în care ar fi eşuat proiectul.

În cadrul dezbaterilor, o încercare de obstrucţionare a Partidului Finlandez a întrârziat votul cu o săptămână, însă grupul parlamentar naţionalist a eşuat să impună o nouă amânare a ratificării.

Formaţiunea naţionalistă şi populistă a arătat cu degetul o declaraţie a vicepreşedintelui Comisiei Europene (CE) Valdis Dombrovskis, potrivit căreia un asemenea plan ar putea apărea din nou, în viitor, după care acesta a revenit asupra declaraţiei şi a dat asigurări că acest plan este ”unic”.

”Dacă, în practică, suntem obligaţi să acceptăm fiecare măsură punctuală, atunci termenul «punctual» nu mai are sens”, a denunţat, în Parlament, şeful Partidului Adevăraţii Finlandezi Jussi Halla-ah.

Planul relansării, în valoare de 750 de miliarde de euro, este finanţat printr-o îndatorare comună fără precedent, iar o decizie cu privire la împuternicirea CE să contracteze împrumuturi pe pieţe este supusă ratificării de către toate statele membre UE.

În urma undei verzi finlandeze, parlamentele naţionale din 22 de state membre UE au ratificat acordul.

Însă o singură ţară poate bloca împrumutul şi astfel întregul plan.

Finlanda - care nu face parte din clubul ”frugalilor”, alături de Austria, Suedia, Danemarca şi Olanda, care s-au opus planului de relansare - şi tânăra sa social-democrată Sanna Marin, şefa Guvernului, au afişat o linie apropiată acestui grup în cadrul negocierilor dificile din iulie 2020.

Austria, Ungaria, Olanda, Polonia şi România urmează să supună planul ratificării.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.