Regele Charles şi Regina Camilla îi găzduiesc miercuri seara pe Donald şi Melania Trump la Castelul Windsor pentru un banchet de stat somptuos după o zi de fast, dar şi proteste, pentru că mii de oameni au ieşit pe străzile Londrei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atât preşedintele, cât şi regele vor ţine discursuri la eveniment, printre participanţi numărându-se diplomaţi, politicieni şi giganţi americani din domeniul tehnologiei.

Printre actorii-cheie de la banchetul din această seară, pe de o parte a mesei se vor afla Marco Rubio, Regele Charles, preşedintele Trump, prinţesa Catherine. Vizavi de ei vor sta la masă Scott Bessent, regina Camilla, Melania Trump şi prinţul William.

Premierul britanic Keir Starmer a fost plasat alături de Steve Schwarzman, CEO al Blackstone, şi Jeanette Rubio, soţia secretarului de stat american Marco Rubio.

Directorul general al Apple, Tim Cook, directorul general al Nvidia, Jensen Huang, şi Sam Altman de la Open AI se alătură, de asemenea, banchetului.

Între timp, mogulul media Rupert Murdoch şi jucătorul de golf Nick Faldo, câştigător al Mastersului SUA, vor lua, de asemenea, loc la masă.

În timp ce intrau în St George's Hall înainte de banchetul de stat, regele, regina, preşedintele SUA şi prima-doamnă erau numai zâmbete, relatează BBC. Regele şi Trump păreau a fi adânc implicaţi într-o conversaţie.

Prinţul şi Prinţesa de Wales au fost de asemenea văzuţi la Castelul Windsor înainte de banchet. Cuplul regal făcea parte dintr-o procesiune de oameni care aşteptau să intre.

La eveniment vor participa 160 de invitaţi, dineul urmând să aibă loc în jurul unei mese de banchet de 47,3 m lungime. Pe masă au fost aşezate 139 de lumânări şi 1452 de tacâmuri. Puţin peste 100 de persoane vor servi invitaţii. A fost nevoie de o săptămână pentru asamblarea mesei - o sarcină care a fost finalizată duminică, iar tacâmurile au fost aşezate luni.

O ZI DE FAST ŞI PROTESTE

Preşedintele SUA şi prima-doamnă au luat parte miercuri la o serie de ceremonii, inclusiv o procesiune în caleaşcă şi un show aviatic, vizitând, de asemenea, mormântul regretatei regine Elizabeth din Capela St George.

Între timp, o demonstraţie anti-Trump era în curs de desfăşurare la Londra, protestatarii inflitrându-se, de asemenea, printre mulţimile de la porţile Windsor.

Trump şi soţia sa, Melania, sunt oaspeţii regelui la Castelul Windsor, cel mai vechi şi mai mare castel locuit din lume, care este reşedinţa familiei monarhilor britanici de aproape 1.000 de ani.

Marea Britanie a organizat ceea ce a numit cea mai mare ceremonie militară de bun venit pentru o vizită de stat din istoria contemporană, iar Trump, un fan declarat al familiei regale, nu şi-a ascuns deloc bucuria de a fi nu doar primul lider american, ci şi primul politician ales care a fost invitat în două vizite de stat.

Prim-ministrul Keir Starmer speră să folosească acest sentiment în avantajul Marii Britanii, întrucât guvernul său încearcă să se folosească de această vizită pentru a consolida „relaţia specială” dintre cele două naţiuni, a aprofunda legăturile economice, a asigura investiţii de miliarde de dolari, a discuta tarifele şi a face presiuni asupra lui Trump în ceea ce priveşte Ucraina şi Israelul.

Companii precum Microsoft, Nvidia, Google şi OpenAI s-au angajat deja să investească 31 de miliarde de lire sterline (42 de miliarde de dolari) în Marea Britanie în următorii ani, în domeniul inteligenţei artificiale, al calculului cuantic şi al energiei nucleare civile.

Mii de oameni au mărşăluit miercuri prin Londra pentru a protesta faţă de vizita de stat a preşedintelui american Donald Trump în Marea Britanie, în timp ce o mulţime mult mai mică s-a adunat în faţa Castelului regal Windsor, la vest de capitală, pentru a-i oferi un bun venit călduros.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.