Explozia de la uzina siderurgică din Turcia s-a soldat cu cel puţin 17 morţi, potrivit unui bilanţ actualizat

Cel puţin 17 persoane au murit şi alte 12 au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs luni la o uzină siderurgică din apropierea oraşului portuar Izmir, din vestul Turciei, potrivit unui bilanţ actualizat, citat de BBC.

Toate victimele sunt muncitori de la uzina Habas Demir Celik din Aliaga, unul dintre principalii producători de oţel din ţară, au declarat autorităţile.

Imaginile de la faţa locului au arătat un incendiu de proporţii în interiorul uzinei şi o coloană uriaşă de fum care se înălţa în aer.

Guvernatorul local a declarat că explozia a avut loc luni în jurul prânzului, după ce o macara care transporta un cazan de schimb s-a prăbuşit, provocând căderea materialelor într-un cuptor situat mai jos.

Accidentele de muncă rămân o problemă cronică în Turcia, a afirmat „Turkish Health and Safety Labor Watch”, o organizaţie independentă a societăţii civile.

Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a anunţat că numărul morţilor a ajuns la 16, dar ministrul sănătăţii, Kemal Memişoğlu, a anunţat ulterior că una dintre persoanele care fuseseră rănite grav a decedat, ridicând bilanţul victimelor la 17.

Martorii oculari de la faţa locului au spus că explozia a zguduit pământul, o persoană crezând iniţial că a avut loc un cutremur.

Într-un comunicat, compania care administrează fabrica a precizat că accidentul s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere programate la unul dintre cuptoarele cu arc electric ale uzinei.

Guvernatorul din Izmir, Süleyman Elban, a declarat presei că se crede că mai sunt persoane prinse sub dărâmături.

Luni, în urma unei şedinţe a cabinetului, Erdoğan a confirmat decesele şi a afirmat că anchetele sunt în curs, în timp ce operaţiunile de căutare şi salvare continuă.

Cel puţin cinci persoane au fost arestate, potrivit serviciului turc al BBC News, care citează informaţii ale presei locale.

Fabrica Habas se află în districtul Aliaga din Izmir, care este un port important şi unul dintre principalele centre de dezmembrare a navelor din Turcia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră