Persoanele vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al Johnson & Johnson (J&J) ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, potrivit unor experţi în boli infecţioase din Statele Unite, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unii experţi au spus că au făcut ei înşişi acest lucru, chiar şi fără date publicate care să arate dacă această combinaţie între două vaccinuri diferite este sigură şi eficace şi fără sprijinul autorităţilor de reglementare americane, transmite Reuters.

Discuţiile au la bază îngrijorările privind gradul de protecţie oferit de vaccinul J&J faţă de varianta Delta a coronavirusului, descoperită prima oară în India şi care circulă în prezent pe scară largă în multe ţări.

Delta, care este asociată şi cu o formă de boală mai severă, ar putea deveni rapid versiunea dominantă a virusului în Statele Unite, a avertizat directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky.

Nu există date substanţiale care să arate cât de protector este vaccinul J&J împotriva noii variante. Cu toate acestea, studiile din Marea Britanie arată că două doze din vaccinurile Pfizer / BioNTech sau AstraZeneca (AZN.L) sunt semnificativ mai protectoare împotriva variantei decât una singură.

Andy Slavitt, fost consilier senior pentru pandemie al preşedintelui american Joe Biden, a menţionat această ideea pe podcastul său.

Cel puţin o jumătate de duzină de experţi importanţi în boli infecţioase au declarat că autorităţile de reglementare americane trebuie să abordeze problema în scurt timp.

”Nu există nicio îndoială că persoanele care primesc vaccinul J&J sunt mai puţin protejate împotriva bolii” decât cei care primesc două doze din celelalte vaccinuri, a spus dr. Michael Lin, profesor la Stanford.

CDC nu recomandă rapelurii, iar consilierii agenţiei au declarat, într-o şedinţă publică, că nu există încă dovezi semnificative ale scăderii protecţiei împotriva vaccinurilor.

Jason Gallagher, expert în boli infecţioase la Şcoala de Farmacie a Universităţii Temple, a primit recent o doză de vaccin Pfizer la clinica de vaccinuri din Philadelphia, unde a administrat vaccinuri.

El a fost inoculat cu vaccinul J&J într-un studiu clinic din luna noiembrie.

Gallagher a spus că este îngrijorat de datele din Marea Britanie care arată o eficacitate mai mică împotriva variantei Delta pentru persoanele care au primit o doză de vaccin.

"În timp ce situaţia a devenit mult mai bună în SUA, varianta Delta care se răspândeşte ... şi preluarea rapidă în SUA pare puţin mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte infecţiile contractate de persoanele vaccinate cu o doză unică de vaccin.  Aşa că am făcut pasul", a spus el.

Cazurile, internările şi decesele au scăzut în Statele Unite, 56% din populaţia adultă fiind complet vaccinată.

J&J a anunţat că testează în laborator dacă răspunsul imun la vaccin este capabil să neutralizeze varianta Delta, dar nu sunt disponibile încă date.

Ambele vaccinuri ARNm au prezentat rate de eficacitate de aproximativ 95% în studiile mari din SUA, în timp ce vaccinul J & J a fost eficace în proporţie de 66% în prevenirea fomelor moderate şi până la severe ale Covid-19, la nivel global, atunci când au circulat variante mai contagioase.

Dr. Angela Rasmussen, cercetător la Organizaţia pentru vaccinuri şi boli infecţioase a Universităţii din Saskatchewan, a declarat pe Twitter că a primit o doză de vaccin Pfizer în această săptămână, după ce s-a vaccinat cu J&J în aprilie.

Rasmussen, care a refuzat să fie intervievat, i-a încurajat pe americanii care au primit vaccinul J&J să discute cu medicii lor despre o posibilă o a doua doză.

”Dacă locuiţi într-o comunitate cu o vaccinare globală scăzută, v-aş sugera să luaţi în considerare acest lucru”, a scris ea pe Twitter.

Expertul în vaccinuri dr. Peter Hotez, de la Colegiul de Medicină Baylor, a scris într-un tweet că adăugarea unei a doua doze de J&J sau a unuia dintre vaccinurile ARNm ar putea oferi o protecţie mai largă, ”dar avem nevoie de date şi îndrumări CDC-FDA”.

Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID) desfăşoară un studiu pentru a determina necesitatea suplimentarării tuturor vaccinurilor autorizate în prezent cu o doză de vaccin Moderna.

Dr. John Beigel, cercetător la NIAID, a declarat pentru Reuters că agenţia speră să aibă aceste date până în septembrie, pentru a ajuta la informarea deciziilor autorităţilor de reglementare cu privire la rapeluri.

Atâta timp cât numărul cazurilor rămâne scăzut în Statele Unite, persoanele vaccinate cu vaccinul J&J ar trebui să aştepte mai multe date, a spus el.

În cazul în care infecţiile cauzate de variantele Delta şi spitalizările cresc semnificativ, a mai spus el, ”atunci ar trebui să se ia decizii cu absenţa datelor. Dar în acest moment cred că este potrivit să aştepte”, consideră Beigel.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.