Cancelarul german Angela Merkel se declară pregătită ca împreună cu preşedintele Franţei şi premierul Regatului Unit să riposteze, în cazul în care administraţia lui Donald Trump nu scuteşte în mod permanent Uniunea Europeană (UE) de la taxe vamale impuse importurilor de oţel şi aluminiu, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelaria a anunţat într-un comunicat că Merkel a discutat cu preşedintele francez Emmanuel Macron sâmbătă şi cu premierul britanic Theresa May duminică, după ce s-a întors vineri din Statele Unite, unde s-a întâlnit cu Trump.

Cei trei conducători europeni au ”convenit că Statele Unite ar trebui să nu impună măsuri comerciale contra Uniunii Europene”, care este ”hotărâtă să-şi apere interesele în cadrul comercial multilateral”.

Berlinul nu precizează în comunicat ce măsuri concrete ar putea să adopte Cei 28.

Scutirea temporară a UE de la aceste taxe expiră marţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.