Preşedintele turc Recep Erdogan s-a întâlnit duminică, în sala Zetra din Sarajevo, cu peste 15.000 de turci expaţi din mai multe ţări europene cărora le-a cerut sprijinul pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 24 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El le-a spus susţinătorilor: „Ca turci europeni ne-aţi susţinut mereu. Acum, avem nevoie din nou de sprijinul vostru pentru alegerile din 24 iunie”.

„În vreme ce faimoase ţări europene au eşuat în a susţine că sunt leagănul civilizaţiei, Bosnia şi Herţegovina au arătat - prin faptul că ne-au permis să ne adunăm aici - că reprezintă o adevărată democraţie şi nu una aşa-zisă”, a mai spus Erdogan citat de Reuters.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, care conduse o coaliţie de dreapta ce s-a opus aderării Turciei la Uniunea Europeană, a declarat luna trecută că lui Erdogan îi va fi interzis să „încerce să exploateze” comunităţile de turci din Europa. Germania a interzis astfel de manifestări pentru campania privind referendumul de anul trecut pentru un nou sistem care sporeşte puterea preşedintelui turc.

Austria şi Olanda au anunţat în luna aprilie că vor interzice orice fel de campanie electorală a politicienilor turci pe teritoriul lor.

Tot duminică, Erdogan a promis o investiţie de mai multe miliarde de euro pentru o autostradă care să lege Belgradul de Sarajevo.

Mii de turci au venit la mitingul de la Sarajevo din Germania, Olanda şi Austria, dar şi din ţări balcanice.

Cel mai popular politician turc din istoria recentă, Recep Erdogan conduce ţara de 15 ani.

Turcia are relaţii foarte bune cu Bosnia şi Herţegovina, iar companiile turceşti au jucat un rol major în reconstrucţia ţării după războiul inter-etnic din anii 1990.

Jumătate dintre cei 3,5 milioane de cetăţeni ai Bosniei sunt musulmani, o treime sunt sârbi, iar croaţii reprezintă 15% din populaţie. În Europa trăiesc 3 milioane de turci cu drept de vot, dintre care 1,4 milioane, în Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.