Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat la telefon cu liderii din Qatar, Rusia, Kuwait şi Arabia Saudită, pentru scăderea tensiunilor, au declarat surse prezidenţiale, după ce puterile arabe au rupt legăturile cu Qatarul, pe care îl acuză de susţinea militanţilor islamişti, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Importanţa păcii şi stabilităţii regionale a fost subliniată în discuţii, precum şi importanţa concentrării pe calea diplomaţiei şi dialogului pentru scăderea tensiunilor actuale”, se arată într-un comunicat al Turciei.

După discuţii între Erdogan şi preşedintele rus Vladimir Putin, Kremlinul a anunţat că cei doi lideri au făcut apel la dialog şi compromis.

Erdogan a vorbit şi cu regele Salman, al Arabiei Saudite, precum şi cu emirii Qatarului şi Kuwaitului. Liderul de la Ankara a dat asigurări că va continua contactele în acest dosar.

Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au rupt luni relaţiile cu Qatarul, în cea mai profundă diviziune din regiune din ultimii ani.

Turcia are relaţii bune atât cu Doha, cât şi cu mai mulţi dintre vecinii din Golf ai ţării.

Vicepremierul turc Numan Kurtulmus le-a spus reporterilor luni că Ankara vrea să ajute la rezolvarea disputei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.